Fotbal international

Ianis Hagi e susținut de presa din Scoția. Mesaj tranșant pentru Gerrard: „Are un mare rol”

15.12.2020 | 08:49
Ianis Hagi e susținut de presa din Scoția. Mesaj tranșant pentru Gerrard: „Are un mare rol”
Ianis Hagi e susținut de presa din Scoția. Mesaj tranșant pentru Gerrard: „Are un mare rol”. FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Presa din Scoția e alături de Ianis Hagi. Playmaker-ul român nu mai este om de bază la Rangers, dar jurnaliștii britanici continuă să îl laude și îi transmit lui Steven Gerrard că nu trebuie să piardă un astfel de fotbalist.

„Are încă un rol mare de jucat”, este mesajul celor de la The Boot Room, care consideră că Rangers are nevoie de Hagi, în special în acest moment extrem de important al sezonului. Trupa de pe Ibrox e aproape să câștige primul titlu din ultimii zece ani și este calificată în 16-imile Europa League, acolo unde va juca cu Antwerp.

ADVERTISEMENT

În acest sezon, Ianis Hagi a evoluat pentru Rangers în 20 de partide, perioadă în care a marcat două goluri și a oferit opt pase decisive.

Jurnaliștii scoțieni îl vor pe Ianis Hagi la Rangers: „Nu ar trebui să îl îndepărteze”

Ianis Hagi mai are contract cu Rangers până în vara lui 2024, dar internaționalul român s-ar putea despărți curând de liderul din Scottish Premiership. Pe lista echipelor interesate de serviciile sale se numără Sampdoria, Istanbul Bașakșehir, Caglari, Sevilla și FC Toronto, anunță clubdoria46.it.

ADVERTISEMENT

Un fiu al artei pentru Sampdoria. Ultimul nume în atenția lui Massimo Ferrero este Ianis Hagi, tânăr talentat și fiul al miticului Gheorghe Hagi. În prezent se află la Glasgow Rangers, dar Steven Gerrard nu pare să îl mai vadă”, a scris presa genoveză.

Rezervă neutilizată în ultimul meci de campionat, câștigat de Rangers, scor 2-1, pe terenul lui Dundee United, Ianis Hagi a fost titular în partida cu Lech Poznan din Europa League, atunci când a și marcat golul de 2-0.

„Se chinuie să-și găsească locul de titular, dar Rangers nu ar trebui să îl îndepărteze pe Ianis, iar Hagi nu ar trebui să se agite în privința unui transfer. Rangers este într-un loc cu adevărat minunat, având un avans de 13 puncte în Premiership și e în faza eliminatorie din Europa League.

ADVERTISEMENT

Acesta este un sezon minunat, iar Hagi are încă un rol mare de jucat, iar situația lui trebuie să fie revizuită la finalul sezonului”, a scris The Boot Room, despre Ianis Hagi.

Ianis Hagi joacă din ianuarie 2020 la Rangers. După șase luni în care a fost împrumutat de la Genk, românul a fost transferat definitiv pe Ibrox, în schimbul sumei de 3,5 milioane de euro. Pentru internaționalul român, Rangers e a patra echipă din carieră, după Viitorul, Fiorentina și Genk.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 850. 32 pagini + CD. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri