Internaționalul român care a semnat în această vară cu Alanyaspor începe să aibă evoluții din ce în ce mai bune.
După ce au văzut golul lui Ianis Hagi, turcii de la El Turco au făcut o glumă: ”Cred că e Gheorghe Hagi pe teren. Ce gol a marcat Ianis Hagi!”.
”Ianis Hagi cu un gol incredibil pentru a egala la Trabzon. A amintit de tatăl său”, au scris și cei de la Football in Turkiye.
Ianis Hagi a fost titularizat în meciul contra celor de la Trabzonspor, echipă care este una dintre cele mai bogate din Turcia și care se afla pe locul 3, după granzii Galatasaray și Fenerbahce. Sumele investite în campionatul din Turcia sunt unele la nivelul zecilor de milioane de euro, iar calitatea pe care jucătorii o au este una din ce în ce mai ridicată, de la an la an, cu fotbaliști care au evoluat în Premier League, Serie, Bundesliga sau La Liga.
Românul a reușit să aducă egalitatea pe tabelă, în minutul 73, asta după ce scorul a fost deschis de către gazde, prin Paul Onuachu, fost atacant de Premier League, care a jucat pentru Southampton în trecut. Hagi a primit balonul la marginea careului și a șutat, cu piciorul stâng, de la aproximativ 25 de metri, în vinclu, fără să-i dea vreo șansă portarului advers, Andre Onana, cel care este împrumutat de la Manchester United. (VIDEO AICI).
După ce a terminat contractul cu Rangers, Ianis Hagi a preferat să aștepte mai mult timp pentru o ofertă care să-i convină. Aceasta a venit din partea turcilor de la Alanyaspor, iar românul a acceptat propunerea, chiar dacă a fost dorit insistent și la Legia Varșovia, acolo unde antrenor era Edi Iordănescu, cel cu care a colaborat foarte bine la echipa națională.
Până acum, Ianis Hagi a reușit două goluri, cu cel de astăzi, în tricoul lui Alanyaspor, în cele 8 meciuri jucate. Mijlocașul ofensiv are și o pasă decisivă în actuala stagiune. El a fost ales omul meciului în confruntarea cu Trabzonspor, pentru care a primit nota 8,2. Hagi se află pe lista jucătorilor chemați de Mircea Lucescu pentru partidele României cu Bosnia și San Marino.