Sport

Ianis Hagi, ignorat complet de Philippe Clement. Decizia de neînțeles luată de antrenorul de la Rangers

Ianis Hagi a fost rezervă în partida Motherwell - Rangers din Cupa Scoției. Philippe Clement a fost făcut praf de fanii echipei pe social media.
03.11.2024 | 20:30
Ianis Hagi ignorat complet de Philippe Clement Decizia de neinteles luata de antrenorul de la Rangers
Ianis Hagi, doar rezervă în Motherwell - Rangers. Philippe Clement i-a enervat pe scoțieni
ADVERTISEMENT

Glasgow Rangers s-a duelat cu Motherwell în meciul din semifinalele Cupei Scoției. Internaționalul român, Ianis Hagi, a început partida pe banca de rezerve, iar fanii echipei de pe Ibrox au fost extrem de nemulțumiți când au văzut ce decizie a luat Philippe Clement în prima repriză.

Ianis Hagi, doar rezervă în Motherwell – Rangers

Ianis Hagi pare că a depășit perioada de coșmar din acest început de sezon. Mijlocașul ofensiv fusese exclus din lotul scoțienilor, însă antrenorul celor de la Rangers l-a reprimit în prima echipă, iar internaționalul român a jucat câteva minute în ultimele etape.

ADVERTISEMENT

Totuși, Philippe Clement a decis să nu-l titularizeze în partida cu Motherwell din Cupă. Mulți experți din Scoția îl vedeau pe Ianis în primul 11, însă tehnicianul belgian a mizat în locul său pe Tom Lawrence.

Decizia de neînțeles luată de Philippe Clement

În minutul 37 al întâlnirii, a avut loc un moment extrem de interesant. Lawrence s-a accidentat, iar Clement a fost nevoit să facă o schimbare. Toată lumea era sigură că cel care îi va lua locul va fi Ianis Hagi, însă antrenorul belgian a decis să introducă pe teren un mijlocaș cu profil defensiv, Diomande, chiar dacă echipa era condusă. Fanii l-au criticat dur pe belgian pe social media.

ADVERTISEMENT

„Pierzi meciul, ai un jucător grozav din punct de vedere ofensiv, Hagi, iar tu îl bagi pe Diomande. Care e logica? Vor doar jucătorii ca Clement să fie dat afară sau vrea chiar și el?”

ADVERTISEMENT

„Înțeleg că Lawrence s-a accidentat și a fost nevoie să iasă. Dar de ce l-am înlocuit cu un mijlocaș chiar și mai defensiv, când avem oameni ca Hagi pe bancă? Fiecare decizie luată la Rangers e de noaptea minții.”

„Devine ceva normal. Scoate-l pe Jefte, nu joacă nimic, și bagă-l pe Hagi. Apoi dați-l afară pe Clement după meci. M-am săturat de astea”, au fost doar o parte din mesajele fanilor de pe platforma Twitter.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi ar putea avea un nou antrenor la Rangers

În presa din Marea Britanie a apărut informația că Philippe Clement ar putea fi înlocuit de conducerea celor de la Rangers. Oficialii nu sunt deloc mulțumiți de rezultatele din acest sezon, iar în pole position pentru preluarea echipei ar fi chiar Gareth Southgate, fostul selecționer al Angliei.

„Zilele lui Philippe Clement ca manager la Rangers par numărate după un început nefericit al campaniei 2024/25, iar succesorul său ar putea fi fostul antrenor al Angliei, Gareth Southgate.

Southgate, care este în prezent șomer după ce a părăsit naționala Angliei în vară, este noul favorit pentru a prelua rolul la Ibrox, cu Steven Gerrard și el în cursa pentru revenirea la clubul din Glasgow”, au notat cei de la Ibrox Noise.

Tags: