Sport

Ianis Hagi, mesaj pentru echipa națională înainte de dubla cu Austria și Cipru: „Curaj mare!”. Ce a spus despre accidentarea care „i-a interzis” convocarea

Ianis Hagi a transmis un mesaj colegilor săi de la națională înainte de acțiunea din luna iunie. Mijlocașul de 26 de ani a vorbit și despre gravitatea accidentării sale
25.05.2025 | 08:30
Ianis Hagi mesaj pentru echipa nationala inainte de dubla cu Austria si Cipru Curaj mare Ce a spus despre accidentarea care ia interzis convocarea
Ianis Hagi a transmis un mesaj pentru colegi săi înainte de dubla cu Austria și Cipru. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi și-a încurajat colegii de la echipa națională înaintea dublei extrem de importante contra naționalelor din Austria și Cipru. „Prințul” speră la o calificare de poveste în SUA și se bazează pe cei convocați de Mircea Lucescu pentru a face o figură frumoasă în luna iunie. Ianis a vorbit și despre gravitatea accidentării ce-l va ține departe de națională pentru următoarea acțiune.

Ianis Hagi visează la o calificare de poveste în SUA. „Prințul” a transmis un mesaj de încurajare pentru colegii săi de la națională

Ianis Hagi se află într-un moment delicat al carierei. Accidentat în finalul sezonului și lăsat liber de contract de fosta sa echipă, Rangers Glasgow, mijlocașul de 26 de ani este în căutarea unei noi provocări la nivel de club, în timp ce pentru următoarele două jocuri ale naționalei va fi absent.

ADVERTISEMENT

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de meciul din Austria, Ianis a avut un mesaj ferm pentru cei ce vor fi convocați în lotul lui Mircea Lucescu și totodată a vorbit despre gravitatea accidentării suferite în partida cu Celtic:

”Din păcate, nu mă recuperez în timp. Nu este o accidentare gravă. Este o accidentare care mă ține pe bară fix până când vor juca colegii mei meciurile de la echipa națională din iunie. Sper să fie inspirați. Să creadă în ei.

ADVERTISEMENT

 Într-adevăr, suntem într-o postură în care avem de a face cu multe accidentări. Sper ca ceilalți care vin să ajute și să fie inspirați. Curaj mare, că am demonstrat în ultimii doi-trei ani că ne putem lupta cu forțele mari ale Europei și Mondiale. Trebuie să ieșim cu bine din această dublă”, a spus Ianis Hagi pentru Ziua de Constanța.

Ianis Hagi, dorit de Gigi Becali la FCSB

Fiind liber de contract în acest moment, Ianis Hagi poate semna cu orice echipă își dorește, însă salariul său nu este deloc unul mic. Gigi Becali și-ar fi dorit să-l poată aduce la campioana României, oferindu-i șansa să evolueze în Liga Campionilor, însă cerințele lui Ianis sunt foarte mari pentru fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

„Ianis ar veni mai degrabă la FCSB (n.r. – decât la Rapid) pentru că jucăm în Champions League. Rapid nu joacă nicăieri, dar eu nu dau salariu atât de mare. Să-l ia Șucu pe Ianis! Eu nu fac ambiție pe banii mei niciodată. Nu sunt nebun. N-are rost să vorbești de un om pe care nu poți să-l iei. Ianis e liber, dar trebuie să-i dai 1,5 milioane salariu. Sau un milion. Dacă dai un milion, venim în cap!”, a spus Gigi Becali, conform Pro TV.

ADVERTISEMENT