Situația lui Ianis Hagi pare că s-a lămurit, internaționalul român urmând să rămână la Alanyaspor. Israelienii au anunțat că negocierile pentru transferul la Maccabi Tel Aviv s-au încheiat fără a se ajunge la un acord.
Deși se părea că Ianis Hagi va pleca din Turcia și va da curs ofertei de la Maccabi Tel Aviv, în cele din urmă mutarea nu s-a mai realizat. Deși a ajuns rezervă la Alanyaspor, mijlocașul va rămâne la echipă cel puțin până la finalul sezonului.
Șefii grupării israeliene au tras de timp în încercarea de a-l aduce pe internaționalul român, însă presați de faptul că fereastra de transferuri se va închide miercuri, 16 septembrie, au făcut o altă mutare.
Conform publicației Walla, Maccabi Tel Aviv a ajuns la un acord cu extrema stângă Morgan Bokele de la USL Dunkerque, care în sezonul precedent a evoluat sub formă de împrumut la FC Metz. Jucătorul născut în Franța, dar care reprezintă Camerunul, ar urma să fie prezentat în cursul zilei de azi de liderul campionatului din Israel.
Rămas la Alanyaspor, Ianis Hagi și-a adus aportul la punctul scos în partida din weekend cu Goztepe, scor 2-2. Introdus pe teren în minutul 58, internaționalul român a contribuit la ambele goluri ale echipei sale.
Prima reușită a formației pregătite de portughezul Joao Pereira a venit după o recuperare făcută de Hagi jr. la centrul terenului, pentru ca apoi mijlocașul român să dea centrarea la golul de 2-2 marcat de congolezul Gaius Makouta.
În ciuda faptului că a jucat extrem de puțin în acest start de sezon, Ianis Hagi a fost convocat de tatăl său în lotul preliminar al echipei naționale a României pentru primele meciuri din noua ediție a Ligii Națiunilor.
Până să vină în cantonamentul primei reprezentative, Ianis Hagi mai are de jucat o partidă. Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 17:00, Alanyaspor va întâlni în deplasare pe Corum, în etapa a 6-a a campionatului Turciei.