După un singur sezon în Turcia, la Alanyaspor, Ianis Hagi poate schimba campionatul. Internaționalul român ar fi dorit de cea mai titrată echipă din Israel – Maccabi Tel Aviv. Conform informațiilor apărute în presa israeliană, mijlocașul român ar fi ajuns deja la un acord cu șefii lui Maccabi.
Ianis Hagi a jucat puțin la Alanyaspor în ultimul an, iar debutul actualei stagiuni demonstrează că fotbalistul român nu este privit drept titular incontestabil la echipa antrenată de portughezul Joao Pereira. În prima etapă a sezonului, Ianis a fost accidentat. A apărut în etapa a doua, însă doar rezervă neutilizată, iar în etapa a treia a bifat ultimele 15 minute ale duelului pierdut cu Eyupsor, scor 1-2.
Cel care a lansat informația cu privire la o mutare a lui Ianis Hagi la Maccabi Tel-Aviv este impresarul Yarin Hay Itzhak, un personaj cu legături puternice în interiorul clubului israelian. Acesta a anunțat interesul lui Maccabi pentru Ianis Hagi și în vara lui 2025, când fiul lui Gică Hagi a fost pentru prima dată aproape de un transfer în Țara Sfântă.
„Ianis Hagi este pregătit să semneze cu Maccabi Tel-Aviv ca jucător liber de contract, după despărțirea de Alanyaspor”, a transmis Itzhak pe rețelele sociale.
🟡🔵🇷🇴 EXCL: Ianis Hagi set to join Maccabi Tel Aviv as free agent after he left Alanyaspor. pic.twitter.com/IXfnxIw9j1
— Yarin Hay Itzhak (@YarinHay8) September 1, 2026
Ianis Hagi a mai fost dorit de Maccabi Tel-Aviv și în vara lui 2025, atunci când românul și-a încheiat colaborarea cu scoțienii de la Rangers. Rămas liber de contract, Ianis a negociat intens cu israelienii, însă, într-un final, a ales să joace în țara în care s-a născut, Turcia, la Alanyaspor. Nu s-a dovedit cea mai bună alegere din punct de vedere profesional. A bifat 31 de meciuri, cu cinci goluri și două pase decisive.
Așadar, Maccabi Tel Aviv și-a reactivat interesul pentru Ianis Hagi, iar mutarea ar fi mai aproape ca niciodată de realizarea. Astfel, mijlocașul ofensiv ar bifa a șasea țară străină în care va juca, după experiențele din Italia, Belgia, Scoția, Spania și Turcia.
Cota actuală de piață a lui Ianis Hagi, conform transfermarkt.de, este de 1.800.000 de euro. În iarna anului 2022, Ianis era cotat la 7.000.000 de euro și era considerat unul dintre cei mai valoroși jucători români ai momentului, în tricoul celor de la Rangers.