Sport

Ianis Hagi pleacă de la Rangers – scenariul anunțat în Scoția, după cartonaşul roşu încasat de român la primul meci de la revenire

Ianis Hagi a revenit la Rangers într-un meci oficial în urmă cu trei zile. În Scoția a început să se vorbească deja despre plecarea sa.
09.10.2024 | 10:30
Ianis Hagi pleaca de la Rangers  scenariul anuntat in Scotia dupa cartonasul rosu incasat de roman la primul meci de la revenire
Posibila plecare a lui Ianis Hagi de la Rangers continuă să fie discutată în Scoția / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi (25 de ani) a revenit pe teren la Rangers, duminică, pe 6 octombrie. Mijlocașul ofensiv român a fost introdus la pauza meciului cu St. Johnstone de către antrenorul belgian Philippe Clement. În presa din Scoția, viitorul său alături de ”The Gers” continuă să fie pus la îndoială.

Viitorul lui Ianis Hagi la Rangers, pus la îndoială în Scoția

Echipa sa a câștigat cu 2-0, iar Ianis a semnat pasa de gol la reușita care a stabilit scorul final al partidei. Fiul ”Regelui” a văzut însă cartonașul roșu direct în minutul 81 și s-a ales cu o suspendare de două etape.

ADVERTISEMENT

De la încheierea împrumutului său la Deportivo Alaves din vară, a urmat un adevărat calvar pentru el. După ce a revenit de la EURO 2024, a fost trimis să se antreneze cu echipa a doua a vicecampioanei Scoției. Conflictul dintre Ianis Hagi și Rangers s-a stins după ce internaționalul român a acceptat să renunțe la o majorare de salariu cu 30.000 de euro pe lună.

Tam McManus: ”Nu cred într-o colaborare pe termen lung”

Cu toate acestea, viitorul lui Ianis Hagi la Rangers continuă să fie pus la îndoială în Scoția. Fostul vârf scoțian Tam McManus a spus că nu crede că Ianis va mai petrece mult timp pe Ibrox.

ADVERTISEMENT

McManus a lăsat să se înțeleagă că vicecampioana Scoției își va dori să îl cedeze definitiv pe Ianis. El a subliniat, de asemenea, că pentru jucătorul crescut de Academia Gheorghe Hagi fiecare partidă de acum încolo va fi o oportunitate a convinge alte cluburi să îl achiziționeze.

ADVERTISEMENT

”Pentru Hagi perioada de transferuri a început de acum și se termină la finalul sezonului. Nu cred într-o colaborare pe termen lung între el și Rangers. Cartonașul roșu primit i-a dezamăgit cu siguranță pe fanii lui Rangers.

Mă refer în special la cei care credeau că el poate reveni și să aibă un real impact pentru echipă”, a declarat Tam McManus, conform ibroxnews.com. McManus (43 de ani) a fost un atacant scoțian cu 14 selecții pentru reprezentativa U21 a țării sale.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi, dorit în vara aceasta de FCSB și Rapid

FCSB și Rapid și-au manifestat public interesul pentru Ianis Hagi vara trecută. Fiul ”Regelui” a preferat să rămână la Rangers, în ciuda faptului că a fost trimis luni bune să se antreneze cu echipa a doua.

Contractul lui Ianis Hagi urmează să expire pe 31 mai 2026, conform Transfermarkt. Dacă Tam McManus are dreptate, Ianis va căuta tot o colaborare în afara țării noastre. În prezent, el se află alături de lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor. Tricolorii vor înfrunta Cipru (12 octombrie) și Lituania (15 octombrie).