Turcia – România este barajul care va decide cine merge mai departe în drumul spre calificarea la Campionatul Mondial. Ianis Hagi este unul din românii care evoluează în campionatul turc și a transmis cum au reacționat colegii când au aflat de meciul direct.
Ianis Hagi s-a transferat în vara acestui an în campionatul turc, la Alanyaspor. Într-un interviu acordat pentru FRF, mijlocașul a transmis că îl leagă foarte multe lucruri de Turcia și că s-a bucurat în momentul în care a aflat ce adversar va întâlni România la baraj.
„(n.r. – Cum ai reacționat când ai aflat că România întâlnește Turcia?) Primul gând mi-a zburat la faptul că au o echipă foarte puternică, e un adversar de un mix de experiență și talent. Cred că se aseamănă foarte mult cu grupul nostru. Va fi o bătălie frumoasă! Cum am spus, este un pas spre America și eu, cel puțin, nu vreau să mă opresc la primul pas.
Eram cu familia când am văzut tragerea la sorți. Primul gând a fost de unde se joacă, noi speram să fie la Istanbul, așa poate veni cât mai multă lume la meci. Fotbalistic vorbind, trebuie să îi batem pe turci, acesta a fost al doilea gând. De familia mea se leagă foarte multe de Turcia, de Istanbul. E o țară pe care o apreciem enorm și care ne-a deschis brațele. Eu aici m-am născut, mereu voi fi atașat de această țară.
Nu voi trăi diferit acest meci. Gândul meu este să câștigăm, asta indiferent că am fi vorbit de Turcia, Ungaria sau orice alt adversar. Am spus-o și în trecut, nu contează cu cine jucăm, ci să câștigăm. Acesta este mesajul meu pentru toți români, anume că indiferent cu cine jucăm, noi mergem acolo să trecem de ei. Vom avea nevoie de toată țara și toate puterile noastre în martie ca să fim la puteri maxime”, a declarat Ianis Hagi.
În continuare, Ianis Hagi a mărturisit că există tachinări în vestiarul lui Alanyaspor, însă acest lucru îl motivează. „Prințul” a glumit și a transmis că „e singur împotriva tuturor” la noua sa echipă.
„(n.r. – Cum au comentat colegii tăi de la echipă situația?) Tachinări sunt, e și normal. Le acceptăm, mie îmi plac, mă motivează, mă ambiționează. Clar, sunt împotriva tuturor aici! Îi las să profite de această situație, pentru că sunt în inferioritate, dar vom vedea în martie cum se desfășoară tot.
Abia aștept luna martie. Și aici se vorbește foarte mult de meciul din martie, nici ei nu au mai fost la Mondial de mult timp, din 2002. Suntem conștienți de forța adversarului, însă victoria cu Austria a confirmat că putem obține succese cu echipe puternice. Trebuie să ne calificăm, nu există altă variantă. Vrem foarte mult să fim în America și privesc cu optimism partidele din play-off. Va fi o dispută frumoasă, dar e doar un pas spre Mondial și nu ne dorim să ne oprim aici”, a mai spus Ianis Hagi.