Ianis Hagi a impresionat în tricoul lui Glasgow Rangers încă de la primul meci ca titular. A marcat golul victoriei cu Hibernian, scor 2-1, și a avut o evoluție apreciată de fani și de antrenorul Steven Gerrard. Nici presa din Scoția nu l-a ”slăbit” pe Ianis din laude și a avut articole apreciative la adresa tânărului jucător român.
Presa scoțiană de joi scoate în evidență rolul fundamental pe care Ianis Hagi îl are deja în echipa lui Steven Gerrard.
The Herald scrie că Rangers avea nevoie de un jucător creativ la mijlocul terenului, iar Ianis a jucat perfect acest rol.
”Jucătorul român, care a ajuns de la Genk în împrumut înainte de închiderea ferestrei de transfer din ianuarie de săptămâna trecută, a început ca titular în locul lui Glen Kamara, care a fost trimis pe bancă.
Steven Gerrard spera că românul, fiul marelui Gicp Hagi, poate oferi creativitatea mult căutată la echipă în zona ofensivă. Exact asta a făcut Ianis ieri”, au scris scoțienii.
Glasgow Rangers traversa o perioadă mai dificilă în campionatul Scoției, cu o remiză contra lui Aberdeen și un joc poticnit în prima repriză cu Hibernian.
Cei de la The Sun notează că Ianis Hagi, prin momentul său din final, a evitat intrarea echipei lui Gerrard în criză.
”Ianis Hagi, jucător care a semnat în urmă cu nicio săptămână cu Rangers, a produs un moment de magie în momentul în care echipa lui Gerrard avea mai mare nevoie de asta.
Prin golul său, Ianis Hagi evită intrarea lui Glasgow în criză. Fanii de pe Ibrox au un nou erou”, scriu jurnaliștii publicației amintite.
Celtic putea să se distanțeze la 9 puncte de Rangers în fruntea clasamentului, însă Ianis Hagi nu a fost de acord cu acest lucru și a marcat golul victoriei în minutul 84 cu Hibernian.
Cei de la Daily Record îl laudă pe Hagi, dar și curajul lui Gerrard de a-l titulariza: ”După impotența în joc cu Aberdeen, Gerrard a decis să-l trimită din primul minut pe Ianis Hagi, iar asta a adus victoria lui Rangers și păstrarea în lupta pentru titlu”