Fotbal intern

Ianis Hagi și Ionuț Radu, emoționați la întoarcerea de la Euro 2019: ”Suntem fericiţi că am scos o ţară întreagă în stradă”

29.06.2019 | 10:49
Ianis Hagi si Ionut Radu emotionati la intoarcerea de la Euro 2019 Suntem fericiti ca am scos o tara intreaga in strada

Jucătorii echipei naționale de tineret a României, Ianis Hagi și Ionuț Radu, au fost emoționați de primirea de care au avut parte la întoarcerea de la Euro 2019. Sute de suporteri au fost prezenți vineri noapte la Aeroportul Internațional Henri Coandă pentru ai aștepta pe ”tricolori” la revenirea în România, după ce au ajuns până în semifinalele Campionatului European din Italia și San Marino.

Ianis Hagi și Ionuț Radu, emoționați la întoarcerea de la Euro 2019: ”Nu am însrăznit să visăm la așa primire”

Primirea de care au avut parte ”tricolorii” la întoarcerea de la Euro 2019 i-a emoționat pe jucători, căpitanul Ionuț Radu și vedeta Ianis Hagi mulțumindu-le fanilor. ”Ne aşteptam să vină lume, dar nu atâta lume. Suntem fericiţi că îi facem mândri pentru că pentru ei jucăm. Mă uitam la imginile cu tatăl meu când ieşea lumea în stradă, sunt vise care sunt îndeplinite şi sperăm să o ţinem pe aceeaşi linie şi să reprezentăm ţara cât mai bine. Sincer să fiu, aşteptam mai multe de la noi, aşteptam să jucăm finala pentru că pentru asta am mers la Euro, dar suntem fericiţi că am scos o ţară întreagă pe stradă, au venit să ne aştepte la 2 noaptea, e ceva incredibil”, a declarat Ianis Hagi.

”Sincer, nici măcar nu am îndrăznit să visăm la aşa primire pentru că nu ne-am fi aşteptat niciodată şi mă face să gândesc că am făcut mândri o grămadă de români şi ceea ce ne face foarte bucuroşi că am readus bucuria în inimile lor. Nu am cuvinte să descriu ce simţim în momentul de faţă. Noi am fost acolo să jucăm fotbal din plăcere. Vă mulţumesc mult! Ne-am dus acolo din nimic şi am reuşit să fim în topul Europei pentru că ne-am dorit într-adevăr asta de la început, ne-am dorit să fim printre cei mai buni, ne-am bătut cu cei mai buni dar nu a fost scris să fie de data asta, o să încercăm data viitoare. Avem răbdare, muncim şi avem tot viitorul în faţă”, a spus Ionuț Radu, conform telekomsport.ro.

Ionuț Radu sărbătorind alături de suporteri calificarea României în semifinalele Euro 2019 (sursă foto: Facebook echipa națională de fotbal a României)

”Am fi meritat să fim între primele două echipe”

Căpitanul reprezentativei de tineret a României cintinuă să creadă că ”tricolorii” ar fi mertiat să joace finala Euro 2019: ”Vă daţi seama, la rece era un regret pentru noi. Noi ştim ce am fi putut face, ştim că am fi meritat să fim acolo, între primele două echipe, dar după cum am spus nu a fost scris să fie şi privim partea plină a paharului pentru că până la urmă am reuşit o performanţă destul de bună. Ce urmează pentru mine? Vacanţă. Nu ştiu ce voi face mai departe, momentan vreau să mă gândesc la vacanţă, o să vorbesc cu impresarul meu ce o să fac anul viitor, dar momentan nu ştiu nimic”.

Imediat după înfrângerea în fața Germaniei, scor 2-4, în semifinalele Campionatului European de tineret, portarul Ionuț Radu a acuzat faptul că ”tricolorii” nu au fost lăsați să ajungă în marea finală. Jucătorii reprezentativei U21 au revenit vineri noapte în România și au fost așteptați la aeroport de sute de suporteri care i-au întâmpinat cu scandări și cântece.

1.67 este cota Betano pentru opţiunea peste 2.5 goluri la finala Spania – Germania