Fotbal international

Ianis Hagi, imperial în Rangers – Braga 3-2! A marcat două goluri de poveste. Totul a fost sub ochii lui Gică Hagi + prima reacție: „Este cel mai important moment din cariera mea”. VIDEO

20.02.2020 | 23:54
Ianis Hagi imperial in Rangers  Braga 32 A marcat doua goluri de poveste Totul a fost sub ochii lui Gica Hagi  prima reactie Este cel mai important moment din cariera mea VIDEO
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a reușit să înscrie două goluri extrem de important pentru Rangers, care au însemnat revenirea echipei de la 0-2 în fața Bragăi. Astfel, scoțienii au speranțe mari pentru calificarea în „optimile” Europa League, iar toată demonstrația s-a petrecut chiar sub ochii tatălui său.


UPDATE, ora 00:15/ Ianis Hagi a vorbit despre evoluția din meciul cu Braga: „Cred că este unul dintre cele mai importante momente din cariera mea, am mai avut și altele, dar nu într-o competiție europeană. Nu poți să te oprești din a crede, chiar la 0-2, trebuie să faci ceva să revii în meci, am rămas pozitivi, am crezut în revenire și am reușit să întoarcem rezultatul”.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi, imperial în Rangers – Braga 3-2

Ianis Hagi a reușit să înscrie două goluri extrem de important pentru Rangers în partida cu Braga (3-2) și menține vii speranțele scoțienilor pentru calificarea în următoarea fază a competiției.

În minutul 67 al partidei, Ianis Hagi a pătruns în careu și l-a executat pe portarul portughezilor, cu un șut cu piciorul stâng, foarte bine plasat, iar în minutul 82 a executat o lovitură liberă care l-a păcălit pe portar.

ADVERTISEMENT

Reușita românului a însemnat revenirea lui Rangers, care a egalat în minutul 76 prin golul marcat de Aribo, iar la meci a fost prezent și Gică Hagi care nu și-a scăpat fiul din ochi nicio secundă.

Gică Hagi, în tribunele de pe Ibrox Park
Gică Hagi, în tribunele de pe Ibrox Park

Ianis are trei goluri în cupele europene

În urma „dublei” din meciul cu Braga, Ianis Hagi a ajuns la trei reușite în cupele europene (primul gol fiind marcat pe vremea când evolua la Viitorul).

ADVERTISEMENT

Totodată, Ianis a ajuns la trei goluri marcate de când a fost împrumutat de la Genk la Rangers, prima reușită fiind înscrisă în Scottish Premiership.

Steven Gerrard este mândru de Ianis și este sigur că tânărul mijlocaș român îl va ajuta enorm la îndeplinirea obiectivelor: Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost faptul că, deși eram conduși cu 1-0 de Hibernian, iar publicul începea să devină nervos, el era mereu activ, curajos și cerea mingea în orice situație.

ADVERTISEMENT

Finalizarea lui a fost una fantastică. Privind meciul în urmă putem vedea faptul că Ianis se acomodează treptat cu viteza și jocul fizic din Scoția”.

„Este cu siguranță un talent, dar pentru el va fi complet diferit în Scoția față de ligile în care a jucat.”,  a mai spus Steven Gerrard.

  • 5.000.000 de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform transfermarkt.com
ADVERTISEMENT