Fotbal intern

Ianis şi Gică Hagi, ofertă de la FC Dallas! Ce salariu uriaş urma să primească atacantul şi reacţia “Regelui”

Ianis si Gica Hagi oferta de la FC Dallas Ce salariu urias urma sa primeasca atacantul si reactia Regelui

Liţă Dumitru, fostul jucător al echipei naţionale a României, a dezvăluit că FC Dallas, echipă din MLS, i-a ofertat pe Ianis şi Gică Hagi, dar că antrenorul şi patronul formaţiei FC Viitorul Constanţa nici nu a vrut să audă. Conform celor spuse de fostul mare internaţional, FC Dallas a negociat cu “Regele” pentru transferul atacantului, dar cele două părţi nu au ajuns la un acord.

Ianis şi Gică Hagi, ofertă de la FC Dallas

Iniţial, oficialii lui FC Dallas l-au dorit doar pe Ianis Hagi, iar mutarea urma să fie făcută prin intermediul unui fost jucător din România. După ce formaţia care ocupă locul 5 în Conferinţa de Vest a MLS nu a ajuns la un acord cu patronul lui FC Viitorul Constanţa, atunci FC Dallas a revenit şi i-a ofertat pe amândoi.

“Am vrut să vă dau o veste importantă. E un român care a jucat în România, iar acum e la Centrul de Copii şi Juniori de la FC Dalas. Am vorbit cu el ca Ianis să meargă acolo, în prima ligă. Dar nu s-au înţeles cu Gică Hagi la bani. Apoi, mi-a dat telefon acel român, Clementin, şi mi-a spus că cei de la Dallas îi vor pe Gică şi pe Ianis. L-am sunat pe Gică şi mi-a zis “Domne, lasă-mă în pace!” Nu a fost de acord”, a declarat Liţă Dumitru în emisiunea Digi Sport Matinal.

Gică Hagi îl felicită pe Ianis la finalul unui meci jucat de FC Viitorul. Sursă foto: sportpictures.eu
Gică Hagi îl felicită pe Ianis la finalul unui meci jucat de FC Viitorul. Sursă foto: sportpictures.eu

Ce salariu uriaş urma să primească Ianis Hagi

Dacă Gică Hagi ajungea la un acord cu FC Dallas pentru transferul lui Ianis, atunci internaţionalul român în vârstă de 20 de ani urma să semneze un contract valabil pe patru sezoane, iar salariul din ultimul an era unul uriaş: 900.000 de dolari plus casă, masă şi mâncare.

“În primul an de contract, salariul lui Ianis ar fi fost de 360.000 de dolari, plus casă, mâncare şi maşină. În al doilea an, ar fi fost de peste 400.000, în al treilea, peste 600.000 de dolari, iar în al patrulea 900.000 de dolari. Suma de transfer nu o pot spune. Cele două cluburi au discutat, dar nu s-au înţeles. Nu l-am mai întrebat pe Gică despre asta“, a mai spus Liţă Dumitru.

FC Dallas se află pe locul 5 în Conferinţa de Vest din MLS, cu 17 puncte, după 10 meciuri jucate în 2019. Formaţia care i-a dorit pe Ianis şi Gică Hagi are 5 victorii, 2 remize şi trei eşecuri şi se află la 7 puncte de LAFC, formaţie care ocupă prima poziţie în clasament cu 24 de puncte, dar care are un meci în plus.

Tags: