Ianis Stoica (22 de ani) a impresionat în 2024, motiv pentru care a devenit unul dintre cei mai râvniți jucători din SuperLiga. Asaltat de oferte, atacantul s-a hotărât unde va juca în perioada imediat următoare.
Anul trecut, Ianis Stoica a rupt plasele în calitate de jucător al lui Hermannstadt. Vârful sibienilor a atras atenția unor cluburi importante, cum ar fi Dinamo sau Dinamo Kiev. Cu toate acestea, fostul junior al FCSB-ului are alte planuri pe termen scurt.
Atacantul în vârstă de 22 de ani a vorbit pe aeroportul din București la întoarcerea lui Hermannstadt, care marți, 14 ianuarie, s-a întors din cantonamentul din Antalya.
„Avem timp să ne obișnuim cu temperatura. A fost un cantonament scurt, dar util. Urmează un meci greu, dar sperăm să obținem ceva. Speră să continuăm forma bună pe care o avem înainte de pauză, am avut rezultate bune și în amicale, poate continuăm așa.
Vedem (n.r. despre transfer), deocamdată sunt aici și sunt bine. Nu vreau să mă gândesc la plecare, prioritatea e să stau aici până în vară, să prind Europeanul”, a declarat Ianis Stoica.
Ianis Stoica a contribuit decisiv la calificarea naționalei de tineret la Campionatul European din Slovacia. Fotbalistul lui Hermannstadt a marcat o „dublă” în victoria cu Elveția U21, scor 3-1.
Campionatul European de tineret din Slovacia se va desfășura în perioada 11-28 iunie 2025. Reprezentativa României, condusă de Daniel Pancu, a fost repartizată într-o grupă de foc, grupa A, alături de țara gazdă, Slovacia, Italia și Spania.
În primul meci oficial din 2025, Hermannstadt va juca pe Arena Națională împotriva FCSB-ului, echipa care l-a crescut pe Ianis Stoica. Partida din etapa a 22-a e programată vineri, 17 ianuarie, de la ora 20:00.
În actuala stagiune, Ianis Stoica a jucat 20 de meciuri pentru Hermannstadt în SuperLiga și a izbutit să înscrie patru goluri și să ofere două assist-uri.