Hermannstadt și Petrolul au remizat în cel de-al doilea meci al etapei a patra din play-out-ul SuperLigii României. Gruparea antrenată de Marius Măldărășanu a restabilit egalitatea în prelungiri, cu un gol superb înscris de Ianis Stoica.
Hermannstadt a bifat al treilea meci fără victorie din acest play-out, dar sibienii au fost foarte aproape de a pierde disputa cu Petrolul Ploiești. Echipa lui Marius Măldărășanu a fost condusă din minutul 36, dar a egalat în prelungirile partidei.
Ianis Stoica a punctat cu un șut fabulos în primul minut de prelungire și s-a descătușat la flash-interviu, acolo unde a venit cu o veste tristă pentru suporteri și anume că va pleca de la Hermannstadt la finalul sezonului.
Fotbalistul a vorbit pe scurt și despre episodul în care a rămas pe bancă și a dat de înțeles că sunt într-adevăr probleme în vestiarul echipei care ocupă în prezent primul loc în play-out.
„E un punct obținut cu o echipă bună. La prima vedere, cred că meritam mai mult, o echipă bună de contraatac. Punctul ăsta ne ajută, e important, rămânem pe primul loc.
Astea sunt momentele mele de sclipire. Cred că am făcut un meci bun azi, nu meritam să pierdem, dar e bun și acest punct. Trebuie să adunăm puncte, ne uităm și în jos, vedem ce a făcut și Iașiul. Vin și celelalte echipe aproape de noi. Petrolul e o echipă bună, se apără bine. Ca să îi desfaci, ai nevoie de execuții de la 20 de metri. E greu să joci altfel, asta era soluția – să șutăm la poartă.
Moralul e bun după acest punct, am egalat în ultimele minute, dar e important să rămânem cu picioarele pe pământ. Urmează o semifinală de Cupă, alte meciuri în campionat – nu trebuie să ne culcăm pe o ureche”.
„Mă bucur mult de fotbal, sunt fericit când joc, trist când nu joc (n.r. făcând aluzie la faptul că nu a jucat titular în ultimele trei meciuri). Mă bucur de fiecare minut, vreau să-i fac fericiți pe suporteri, pe investitori.
(n.r. – Ai dat de înțeles că s-ar putea să pleci din vară, există interes și din Portugalia) Da, nu aș vrea să dezamăgesc suporterii sibieni. E posibil ca, în viața unui fotbalist, să vină un moment când trebuie să facă pasul. Mai am o lună aici, nu o tratez ca pe o plecare. Voi da totul, voi încerca să-mi ajut echipa cu goluri, assisturi, să dau tot ce pot”, a declarat Ianis Stoica, potrivit Digi Sport.