După două sezoane în care a fost mereu împrumutat în Liga 2, Ianis Stoica ar putea să devină un jucător important în lotul lui Dinu Todoran.
Atacantul de 18 ani s-a remarcat în pregătiri, atât la antrenamente, cât şi în partidele amicale. A şi marcat un gol spectaculos în partida cu Viitorul Târgu Jiu, scor 5-1.
Ianis Stoica a lucrat cu Dinu Todoran şi în partea a doua a sezonului trecut, la CSM Slatina. Deşi echipa a retrogradat, tânărul fotbalist împrumutat de la FCSB a avut evoluţii apreciate. Şi a fost titularizat constant de Todoran.
Ianis Stoica are 7 goluri înscrise în Liga 2, toate pentru CSM Sltatina. Nu reuşise niciun gol pentru Petrolul şi Metaloglobus, precedentele experienţe în eşalonul secund.
5 dintre cele 7 goluri ale lui Ianis Stoica au fost înscrise după decembrie 2020, când l-a avut antrenor pe Dinu Todoran. Marcase doar două goluri până în decembrie, când Todoran era numit principal la Slatina.
Pentru sezonul viitor, Dinu Todoran a cerut ca Ianis Stoica să fie păstrat în lot şi este de aşteptat să îi acorde tot mai multe minute. Mai ales că este un jucător care se încadrează şi pentru regula U21.
Andrei Vlad nu mai este eligibil pentru U21, iar din această cauză Ianis Stoica are cele mai mari şanse să fie varianta de rezervă în cazul în care „perla” Octavian Popescu ar deveni indisponibilă.
În plus, Dinu Todoran va primi şi aprobarea lui Gigi Becali pentru a-i da mai multe minute lui Ianis Stoica. Patronul FCSB vede în fotbalistul de 18 ani un excelent produs pentru export în viitor.
Ianis Stoica marca primul şi singurul său gol pentru FCSB pe 25 octombrie 2017, într-o partidă de Cupa României cu Sănătatea Cluj, scor 6-1. Nu împlinise încă 16 ani la acel moment.
Gigi Becali era convins la acel moment că va da un tun financiar cu Ianis Stoica şi îi fixa o clauză de reziliere halucinantă: 500 de milioane de euro!
Totuşi, Ianis Stoica nu era pregătit pentru a juca la nivelul primei ligi şi a fost împrumutat la Dunărea Călăraşi, Petrolul, Metaloglobus şi CSM Slatina.