Farul Constanța a produs surpriza etapei după ce a învins liderul Universitatea Craiova cu 4-1. Vezi pe Fanatik.ro ce a declarat antrenorul Ianis Zicu la finalul meciului, de fapt.
Farul a mers în acest sezon pe mâna lui Ianis Zicu, fostul internațional român și tehnicianul care a promovat-o pe Metaloglobus în SuperLiga la finalul stagiunii trecute.
Devenit antrenor cu acte în regulă la începutul acestui an, Ianis Zicu este pus pe fapte mari la Farul. Deși fosta campioană a României a emis mereu pretenții de play-off, antrenorul a declarat după victoria cu oltenii că țintește locurile 7-8, care, la final de play-out, dispută barajul pentru Conference League.
„Un meci dificil, așa cum ne așteptam. Cel mai bun adversar din prima ligă. Meritau și ei 2-3 goluri. Cum am finalizat a contat cel mai mult.
Din opt șuturi am dat patru goluri. Ne interesează să facem cât mai multe puncte, vrem să ne batem pentru locurile 7-8. Vom face unele modificări, trebuie să vedem ce jucători vom recupera. Am întâlnit un adversar puternic!”, a spus inițial Ianis Zicu.
Ulterior, antrenorul român a dezvăluit ce i-a spus lui Denis Alibec, cel care a marcat la revenirea la Farul și a îndeplinit planul lui Gigi Becali. Zicu a avut doar cuvinte de laudă la adresa atacantului.
(n.r. despre Denis Alibec) Lui i-am spus că o să dea gol. E un jucător cu mare experiență, care înțelege situațiile de joc, poate interpreta acțiunile de joc diferit. Cu personalitatea și fotbalul pe care îl știe, cu siguranță poate să ne ajute”, a mai spus Ianis Zicu.