ADVERTISEMENT
Fotbal intern

Steliştii s-au decis cu cine ţin la Dinamo- CFR. “Eu ţin cu Dinamo”. “Pe mine nu mă interesează”

Bălaşa şi Tănase au fost foarte dezamăgiţi la finalul partidei din Copou şi au mărturisit că roş-albaştrii au avut mare ghinion în jocul cu Poli Iaşi. Dar ambii jucători au avut păreri diferite faţă de ajutorul pe care Dinamo ar putea să îl dea Stelei după jocul cu CFR.
Autor: Daniel Vlad | 17.11.2017 | 23:13
Steliştii s-au decis cu cine ţin la Dinamo- CFR.

Mihai Bălaşa, fundaşul central al roş-albaştrilor a mărturisit la finalul partidei că steliştii nu trebuie să se gândească la jocul CFR-Dinamo, ci trebuie să îşi corecteze cât mai repede greşelile din această partidă. “Nu am aratat la fel de bine ca in meciurile trecute, dar am ratat şi foarte mult. Nu ştiu dacă se întâmplă ceva după meciurile echipei naţionalei, dar trebuie să muncim mai mult”, şi-a început discursul Bălaşa.

ADVERTISEMENT

În continuare, fotbalistul care i-a lipsit lui Cosmin Contra la echipa naţională la partida cu Olanda a mărturisit că Planic nu trebuie acuzat pentru gafa pe care a făcut-o la golul gazdelor. “Nu trebuie să ne uităm acum la jocurile celor de la CFR sau să ţinem cu Dinamo în meciul lor direct. Pe mine nu mă interesează. Eu consider că trebuie să ne corectăm greşelile din acest meci cât mai repede. Nu trebuie să dăm vina pe Planic”, a încheiat Bălaşa.

Iaşi – FCSB 1-0 este meciul care l-a dezămăgit pe Tănase

ADVERTISEMENT

Însă mult  mai supărat pentru înfrângerea din Moldova a fost căpitanul echipei, Florin Tănase. Decarul lui Nicolae Dică a mărturisit că Steaua a avut un mare dezavantaj că a avut foarte mulţi jucători la meciurile echipelor naţionale. “Nu are importanţă cine a greşit la gol. Dacă la victorii suntem cu toţii împreună, atunci cred că trebuie să facem acelaşi lucru. Este păcat că am pierdsut un meci in care noi am dominat.

 

Consider că am avut foarte mult ghinion. Am avut multe ocazii de gol, dar  balonul nu a vrut să intre în poartă.  În plus nici nu ne-am antrenat multe zile împreună în ultimul timp deoarece mulţi dintre noi am fost plecaţi la echipele naţionale. Vom ţine cu Dinamo, deorece vrem să rămânem pe primul loc”, a spus Tănase.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!