Fotbal intern

Iasmin Latovlevici, discuţii în biroul preşedintelui de la CFR Cluj! E liber de contract! EXCLUSIV. Jucătorul sugerează că ar fi vorba de un împrumut până în vară

02.02.2020 | 19:50
Iasmin Latovlevici discutii in biroul presedintelui de la CFR Cluj E liber de contract EXCLUSIV Jucatorul sugereaza ca ar fi vorba de un imprumut pana in vara
ADVERTISEMENT

Iasmin Latovlevici, prezenţă surpriză la Cluj! A fost în biroul preşedintelui de la CFR Cluj, Marian Copilu, pentru discuţii, chiar înainte de partida cu FCSB!


UPDATE, ora 19.50. Iasmin Latovlevici a vorbit la stadion despre un împrumut la CFR Cluj până în vară: “Încă nu am încheiat conturile cu Bursaspor, am de luat nişte bani. Mi-aş dori să continui în Turcia, dar se pare că pentru mine nu mai e cazul până în vară. Niciodată nu pot să spun niciodată dacă e vorba de un transfer la vreuna din cele două echipe care joacă azi (n.r. CFR şi FCSB). Mai ales că sunt liber de contract. Să vedem ce va fi.  Sper să îmi găsesc ceva să joc până în vară, trebuie să joc, să am continuitate”, a spus Latovlevici.

ADVERTISEMENT

ŞTIREA INIŢIALĂ, ora 19.10

Iasmin Latovlevici, discuţii în biroul preşedintelui de la CFR Cluj! Nu au “dublură” pentru Camora!

Iasmin Latovlevici a fost prezent la partida CFR Cluj – FCSB, însă nu neapărat pentru a susţine FCSB!

Înainte de partidă, fostul fundaş al roş-albaştrilor a fost surprins de FANATIK ieşind din biroul preşedintelui de la CFR Cluj, Marian Copilu! Cei doi au discutat preţ de minute bune.

ADVERTISEMENT

Latovlevici este liber de contract acum, după ce s-a despărţit de Bursaspor. Mai are totuşi de luat bani de la turci, se pare că o rată din contract.

CFR Cluj este în căutarea unui fundaş stânga, pentru că, în acest moment, Mario Camora este singur pe acest post la formaţia ardeleană!

ADVERTISEMENT

Ardelenii caută să se întărească pentru partida cu Sevilla din primăvara europeană şi pentru lupta la titlu.

Au adus întăriri importante până acum: Alexandru Chipciu, transfer anunţat în exclusivitate de FANATIK, Denis Ciobotariu de la Dinamo, portarul polonez Grzegorz Sandomierski, iar Cristi Manea a fost semnat pe ultima sută de metri înainte de începerea campionatului.

ADVERTISEMENT

La acest capitol putem să-l trecem şi pe George Ţucudean, care a revenit la echipă după pauza cauzată de problemele de sănătate.

Latovlevici a fost coleg cu Chipciu timp de de patru ani la FCSB.

ADVERTISEMENT