Life

“Iată dovada că Mihai Bendeac e nebun!”. Actorul a încasat 200.000 de euro și uite cui i-a donat

16.04.2021 | 12:26
Iata dovada ca Mihai Bendeac e nebun Actorul a incasat 200000 de euro si uite cui ia donat
Mihai Bendeac a donat toți banii obținuți din vânzarea cărții “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”. Sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Mihai Bendeac a donat toate încasările obținute din cartea sa, “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”, suma ridicându-se la 200.000 de euro. Actorul s-a alăturat campaniei demarată de Codin Maticiuc – Spitale publice din bani privați – și a decis ca toți banii pe care îi primește din vânzarea biografiei vibrante pe care a scos-o pe piață, anul trecut, să fie folosiți pentru renovarea spitalelor din România.

Dacă vei citi “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” o să descoperi și o altă față a lui Mihai Bendeac.

ADVERTISEMENT

Vei fi părtaș la povești picante, la întâmplări delicioase și, nu în ultimul rând, la discuții valoroase, iar dacă în unele momente nu îți vei putea stăpâni lacrimile de râs, în altele vei avea surpriza să afli detalii despre evenimente care i-au schimbat viața lui Bendeac, cum ar fi, de exemplu, nașterea fratelui său.

Mihai Bendeac a donat 200.000 de euro, bani obținuți din vânzarea cărții sale

Cartea este scrisă împreună cu mama sa, Emilia Bendeac, și, în urma vânzării ei, actorul nu a oprit nici măcar un leu.

ADVERTISEMENT

Toți banii obținuți – și nu sunt deloc puțini- au fost donați. Dacă la sfârșitul anului trecut, Mihai Bendeac oferea 100.000 de euro pentru renovarea Spitalului Fundeni, iată că, astăzi, suma totală donată se ridică la 200.000 de euro.

“Iată DOVADA ca Mihai Bendeac e nebun. Donația lui împreună cu distinsa sa mamă, Emilia Bendeac, și editura Bookzone a ajuns la 200.000 de euro.
Mihai s-a alăturat inițiativei mele #spitalepublicedinbaniprivati încă de când lucram doar la renovarea Fundeni. Acum că facem și spitalul din Piatra Neamț a luat-o razna de tot. Cheltuie mai mulți bani pe renovarea spitalelor din România decât o face pentru el sau familia lui.”, a dezvăluit Codin Maticiuc pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Actorul Mihai Bendeac nu se oprește aici și își dorește ca implicarea sa în această campanie să fie și mai importantă. Astfel, și-a propus să strângă un milion de euro pe care să-i investească în spitalele publice din România care au fost ignorate de guvernanți mai bine de 30 de  ani.

“Sunt fericit! Întotdeauna am crezut că o donație îți poate provoca o bucurie infinit mai mare decât achiziționarea unor pantofi scumpi. Așadar, motivul pentru care voi continua pe acest drum este egoist: îmi provoacă plăcere. Sunt prea egocentrist ca să mă pot suspecta de generozitate.

ADVERTISEMENT

În orice caz, sper ca din vânzările acestei cărți, din vânzările următoarei cărți și din cei 20% pe care îi donăm din campaniile online, să putem ajunge cât mai repede la un milion de euro donați. Mulțumim celor care au achiziționat cartea. Dacă au mai și citit-o, recunoștința noastră crește exponențial.”, este mesajul transmis de Mihai Bendeac.

Mihai Bendeac
Mihai Bendeac a donat 200.000 de euro din vânzarea cărții sale
ADVERTISEMENT