Nicio categorie

Ibrahimovic face show în Rusia. “Să punem statuia mea în Moscova!”

14.06.2018 | 13:13
Zlatan Ibrahimovic nu joacă la Campionatul Mondial 2018, dar a mers în Rusia.
ADVERTISEMENT

Zlatan Ibrahimovic nu va juca la Campionatul Mondial din Rusia, dar suedezul în vârstă de 36 de ani care evoluează în prezent pentru LA Galaxy a mers în Moscova, acolo unde a făcut show. La sosirea pe aeroport, “Ibra” s-a ţinut de glume şi le-a transmis jurnaliştilor că este în căutarea unui loc pentru a pune o statuie cu el.

Iniţial, Zlatan Ibrahimovic le-a spus jurnaliştilor că Rusia va câştiga Campionatul Mondial doar pentru că el este acolo. Ulterior, starul lui LA Galaxy a spus că Germania este marea favorită, dar Brazilia va avea un cuvânt de spus. “Preiau eu de aici.  Rusia o să câştige. De ce? Pentru că sunt eu aici! Am promis că o să fiu la Mondial. Sunt aici! Trebuie să găsim un loc în Moscova ca să punem statuia mea”, a spus Ibrahimovic.

Care sunt favoritele lui Zlatan Ibrahimovic la Campionatul Mondial

“Cred că Suedia are mai puţină presiune când nu sunt eu. Când sunt eu, toată lumea ştie că trebuie să câştigăm. Cred că Brazilia, Spania, Germania, evident Suedia şi Argentina sunt favorite. Germania este o maşinărie, ei întotdeauna fac treabă bună. Au 22 de jucători fantastici! Germania nu are un star, toată echipa este vedeta. Cred că toate celelalte echipe trebuie să fie atente la Germania. Orice se poate întâmpla la Mondial. Chiar şi echipele mai micuţe, care nu sunt favorite, pot realiza lucruri memorabile. Important este să ne bucurăm de acest fotbal frumos. Sunt multe naţionale puternice la Mondial. Eu am sentimentul că Brazilia a face lucruri mari, mai ales după ce s-a întâmplat la ultimul Mondial pentru ei. Un Campionat Mondial e cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui fotbalist. Este ceva memorabil. Le transmit jucătorilor să se bucure de aceste momente”, a mai spus Ibrahimovic.

ADVERTISEMENT
Zlatan Ibrahimovic va rata Campionatul Mondial din Rusia 2018.
Zlatan Ibrahimovic nu va juca la Campionatul Mondial, dar s-a deplasat în Rusia.

Mai mult, suedezul a avut numai cuvinte de laudă la adresa a trei jucători care vor evolua la Campionatul Mondial din Rusia. “Cred că Pogba, Mbappe şi Neymar vor ieşi în evidenţă la acest turneu final”, a adăugat suedezul.

CITEŞTE ŞI:

Programul transmisiunilor TV de la CM 2018! Ce emisiuni vedem la TVR

Ruşii promit o ceremonie de deschidere de neuitat. Ce staruri vor face show

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NICIO CATEGORIE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri