Life

Icoană pictată de Arsenie Boca, vândută la licitație. Până la ce sumă s-a licitat pentru prețiosul obiect de cult

O icoană cu semnătura lui Arsenie Boca a fost vândută în cadrul unei licitații cu 17.000 de euro. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în piața de artă.
09.12.2021 | 12:33
Icoana pictata de Arsenie Boca vanduta la licitatie Pana la ce suma sa licitat pentru pretiosul obiect de cult
Icoană pictată de Arsenie Boca, vândută la licitație
ADVERTISEMENT

Icoana pe glajă, Maica Domnului Îndurerată, semnată de Arsenie Boca, a fost vândută în cadrul Licitației de Crăciun – Arta Sacră.

Prețul de pornire pentru această piesă rară realizată într-un atelier din Șcheii Brașovului a fost de 350 de euro. Cumpărătorul a plătit 17.000 de euro în final.

ADVERTISEMENT

În cadrul licitației au fost scoase la vânzare 188 de icoane.

Icoană pictată de Arsenie Boca, vândută la licitație. Până la ce sumă s-a licitat pentru prețiosul obiect de cult

Miercuri s-a înregistrat o premieră pe piața de artă. Icoana Maica Domnului Îndurerată, semnată de Arsenie Boca, a fost vândută în cadrul Licitației de Crăciun – Arta Sacră, organizată de Artmark. Prețul de pornire a fost 350 de euro. În final, cumpărătorul a plătit pentru icoană 17.000 de euro.

Opera a fost realizată în atelierul de la Șcheii Brașovului în cea de-a doua jumătate a secolului XIX. Aceasta a fost oferită de Arsenie Boca părintelui Ieronim Grovu de la Sâmbăta de Sus.

ADVERTISEMENT

Icoana are pe verso semnătura părintelui Arsenie Boca, o dedicație și este data. 25 august 1945.

“Părintelui Ieronim Grovu („Starețu”). Dar de la credincioșii de la Mănăstirea Brâncoveanu, mult a ostenit și mai are”, a scris Arsenie Boca.

Icoana Maica Domnului Îndurerată a fost realizată în tempera și foiță de aur pe glajă, iar rama este băițuită.

ADVERTISEMENT

Arsenie Boca, pe numele său Zian, a fost tuns în monahism în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940. După doi ani, acesta a fost numit duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Părintele Arsenie devine curând un cunoscut tămăduitor de suflete. După ce armata sovietică ocupă România, acesta este arestat de mai multe ori. A fost eliberat de fiecare dată după intervenția unor ierarhi din Biserică.

La 14 mai 1959 este exclus din mănăstirea Prislop.

188 de icoane au fost scoase la licitație

În cadrul Licitației de Crăciun – Arta Sacră au fost scoase la vânzare 188 de piese. Icoanele au fost pictate pe lemn sau sticlă.

ADVERTISEMENT

O altă piesă rară a fost  icoană pe glajă, Sfântul Nicolae pe tron. A fost făcută în atelierul Nicula în 1799, iar cumpărătorul a plătit pentru această piesă de colecție 10.000 de euro.

Neașteptată a fost și apariția pe lista de vânzare a icoanei Cetatea Ierusalimului. A fost realizată în urmă cu 155 de ani, iar acum s-a vândut cu 14.000 de euro.

ADVERTISEMENT
Tags: