Ieșirea nervoasă a mezinei Anamariei Prodan vine după ce antrenorul de fotbal a luat decizia să divorțeze de mama sa și chiar și-a refăcut viața sentimentală alături de Corina Caciuc, care îi va dărui un băiat.
Sarah Dumitrescu a fost crescută de Laurențiu Reghecampf, la fel și sora sa, Rebecca, însă acum a avut o replică tăioasă de spus. Tânăra este de partea mamei sale, Anamaria Prodan, alături de care a fost la tribunal zilele trecute.
Sportiva a făcut mai multe afirmații la a doua înfățișare, iar acum vine cu informații noi. Mezina impresarei nu poate înțelege motivul pentru care antrenorul de fotbal a dat cu piciorul la tot ce avea.
„Este fără cuvinte. Îl iubim atât de mult dar nu vom înțelege niciodată cum a decăzut atât de rău și cum a ajuns așa să râdă toată lumea de el!
Poate va înțelege că trecutul te urmărește toată viața, cum mama ne-a învățat mereu și când vrei să ieși în față și nu ai valoare te faci din ce în ce mai mult de râs”, a spus Sarah Dumitrescu într-o emisiune TV, notează click.ro.
Întrevederea de la tribunal nu a fost lipsită de tensiuni. Laurențiu Reghecampf s-a arătat deranjat de faptul că Anamaria Prodan a venit însoțită de copii, inclusiv de Bebeto care ar fi trebuit să fie la școală în acel moment.
Sportivul este văzut în momentul de față ca o mare dezamăgire de familia fostei partenere de viață, care a încercat să-i arate că greșește și că nu ar fi trebuit să părăsească căminul conjugal.
„Nu prea mai suntem. Suntem blocați noi, frații, de tatăl Laurențiu. Dar știm că o să vină ziua când o să înțeleagă cât l-am iubit și-l iubim și ce a însemnat el pentru noi. Soarele familiei noastre.
Noi și mama sperăm să înțeleagă că familia este cel mai important lucru de pe pământ și, chiar dacă a ales altceva, nu se poate uita că a făcut parte și va face mereu parte din familia noastră. Îl iubim enorm și îl așteptăm acasă oricând simte că îi este dor de noi”, spunea Sarah Dumitrescu în urmă cu aproape o lună, mai arată sursa citată.