News

IGSU avertizează populația! Sistemul RO-ALERT, mesaje de urgență în următoarea perioadă. Ce se întâmplă

12.07.2019 | 17:37
IGSU avertizeaza populatia Sistemul ROALERT mesaje de urgenta in urmatoarea perioada Ce se intampla

În perioada următoare, românii din întreaga țară vor primi noi mesaje de avertizare prin intermediul RO-ALERT, sistemul implementat de autorități pentru avertizarea populației în vederea situațiilor de urgență. Mai concret, este vorba despre încă o rundă de testări privind funcționarea acestui serviciu.

RO-ALERT, noi mesaje către români

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, această activitate are ca scop verficarea sistemului RO-ALERT, astfel că vor fi trimise mesaje către telefoanele mobile aflate în raza anumitor zone ale țării.

Telefoanele configurate pentru recepţia mesajelor RO-ALERT şi care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru testare vor recepţiona următorul mesaj: «TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie». Modurile de afişare şi sunetele de avertizare sunt diferite în funcţie de modelele telefoanelor mobile. Pentru a primi mesajele transmise de IGSU si structurile sale teritoriale, recomandăm cetăţenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare” , se arată în comunicatul IGSU, dat publicității recent.

Sistemul RO-ALERT se află într-o nouă rundă de teste. Sursa foto: gândul.info
Sistemul RO-ALERT se află într-o nouă rundă de teste. Sursa foto: gândul.info

Sistemul RO-ALERT a fost aspru criticat

Chiar dacă vorbim despre un sistem destinat avertizării și alarmării populației în situații de urgență, acesta a avut parte de numeroase critici, mai ales după tornada de la Călărași. Raed Aratat a declarat la acea vreme că unele persoane s-au arătat deranjate de mesaje, însă respectivele alerte și-au atins scopul.

Dacă la orice moment suntem sesizaţi de ANM, sau de orice altă instituţie, despre un fenomen ce pune viaţa oamenilor în pericol, fiind necesară alertarea populaţiei într-o anumită zonă, atunci la nivelul dispeceratului judeţean sau al celui naţional se emite alerta prin Ro-Alert. Cu alte cuvinte, celor care continuă să atace acest sistem cu orice ocazie, sistemul funcţionează dacă avem informaţia că se va întâmpla ceva sau eventual că se întâmplă ceva. Dacă nu avem informaţia, atunci nu avem motive ca să declanşăm sistemul. Sistemul Ro-Alert nu este un sistem care depistezează singur fenomenele meteo” , a declarat Raed Arafat, după tornada care a speriat nu doar locuitorii județului Călărași, ci și întreaga țară.