Carousel hot news

“Îi dedicăm victoria lui Dulca”

Alex Muntean, marcatorul golului victoriei în partida cu U Cluj, se gîndeşte deja la meciul cu foştii săi colegi, care joacă acum la Pandurii. "Mă bucur că după trei egaluri la rînd am...
Autor: Mircea Dominte | 20.09.2013 | 21:19
Alex Muntean a trimis un assist involuntar şi la primul gol.

Alex Muntean, marcatorul golului victoriei în partida cu U Cluj, se gîndeşte deja la meciul cu foştii săi colegi, care joacă acum la Pandurii. “Mă bucur că după trei egaluri la rînd am început să şi cîştigăm şi am legat două succese. Îi dedicăm victoria lui Cristi Dulca. Parcă sîntem mai motivaţi atunci cînd sîntem conduşi. Borza a reuşit un gol de generic, chiar l-am felicitat pe teren, pentru că fotbalişti precum el merită apreciaţi. Urmează o deplasare la Pandurii, acolo unde sînt foarte mulţi colegi de-ai noştri, Eric, Cristi Pustai, Breeveld şi vor fi multe orgolii în joc. Nu e problemă dacă vom juca din patru în patru zile. Trebuie să ne obişnuim să evoluăm astfel”, a punctat Alex Muntean la DigiSport.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!