Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Îi place să fie Gică Contra!”. Răzvan Burleanu, răspuns direct la atacurile lui Gigi Becali la adresa sa

Contrele dintre Gigi Becali și Răzvan Burleanu nu sunt o noutate în fotbalul românesc. Cum a comentat președintele FRF atitudinea patronului FCSB.
26.05.2025 | 10:50
Ii place sa fie Gica Contra Razvan Burleanu raspuns direct la atacurile lui Gigi Becali la adresa sa
Cum a comentat Răzvan Burleanu toate atacurile lui Gigi Becali îndreptate către el. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Gigi Becali și Răzvan Burleanu se contrează de ceva vreme. Patronul FCSB-ului a invocat deseori diverse motive pentru a se plânge la adresa președintelui FRF, cel mai recent inconvenient fiind legat de dorința acestuia de a elimina regula U21. Cum a comentat Răzvan Burleanu atitudinea latifundiarului din Pipera la adresa sa.

Răzvan Burleanu, răspuns categoric când a fost întrebat de atacurile lui Gigi Becali

Gigi Becali este unul dintre patronii din fotbalul românesc care nu s-a ferit niciodată să spună ceea ce gândește despre cei cu care interacționează. Una dintre „victimele” sale a fost și Răzvan Burleanu, președintele FRF.

ADVERTISEMENT

În direct la FANATIK SUPERLIGA, moderatorul Horia Ivanovici și-a dorit să afle chiar de la oficialul Federației ce crede despre toate acuzele și atacurile lui Gigi Becali la adresa sa.

„Îi place să fie așa, Gică Contra!”

„Cu siguranță și campionatul precedent la fel, câștigat pe merit. Cred că doar îi place să fie așa, Gică Contra. În rest, cred că domnul Becali chiar apreciază, apreciază Federația Română de Fotbal.

ADVERTISEMENT

Fiindcă, în primul rând, un campionat în România se câștigă pe merit, astăzi, iar meritul aparține clubului său, în momentul de față, așa cum a fost și anul trecut.

Când spun club, mă refer la un întreg acolo. Mă refer la domnul Becali, mă refer la domnul Argăseală, domnul Stoica, la Charalambous, la Pintili, mă refer la toți.

ADVERTISEMENT

De aceea, practic, folosesc numele clubului și nu numele unei persoane. Fotbalul românesc iarăși a devenit mai ieftin astăzi. Înainte de 2014, cred că era destul de scump, fiindcă corupția costă destul de mult și niciodată nu ai garanția că adversarul tău nu va plăti mai mult decât ai făcut tu pentru o decizie favorabilă, fie în ceea ce privește o comisie, fie în ceea ce privește un arbitru.

ADVERTISEMENT

„Domnul Becali cred că e încântat cu modul în care este guvernată azi Federația Română de Fotbal”

Mai mult decât atât, domnul Becali iarăși cred că e încântat cu modul în care este guvernat azi Federația Română de Fotbal, fiindcă am reușit să-l determinăm să investească cu cap în propria Academie. Și când spun acest lucru, FCSB-ul a câștigat Liga de Tineret anul acesta.

FCSB-ul a ajuns unul dintre cluburile care furnizează jucători la fiecare lot național de juniori. Nu mai vorbim de U20, U21 și prima reprezentativă. Iar lucrul acesta se traduce la finalul zilei în sume de transfer, care bineînțeles nu intră în bugetul Federației Române de Fotbal!”, a fost explicația, în detaliu, a lui Răzvan Burleanu.

„E posibil ca cineva care e mai în vârstă să-și dorească să aibă o asemenea valoare”

„Eu cred că relația noastră instituțională este una foarte bună și ea cred că a fost facilitată la nivel instituțional de domnul Argăseală și la nivel sportiv de domnul Stoica!

Cu siguranță e posibil, mai ales în fotbalul nostru autohton, așa cum îl cunoaștem, e posibil ca cineva care e mai în vârstă să-și dorească să aibă o asemenea valoare”, a fost concluzia lui Răzvan Burleanu la FANATIK SUPERLIGA.

Răzvan Burleanu, răspuns direct la atacurile lui Gigi Becali la adresa sa