FCSB a urcat pe primul loc în SuperLiga, grație victoriei la limită obținută pe Arena Națională, scor 2-1 cu FC Botoșani, în cadrul etapei a 19-a din SuperLiga. Gigi Becali a intrat în direct la TV și a lămurit situația lui Vlad Chiricheș, pasator decisiv contra moldovenilor.
FCSB are 3 victorii la rând în toate competițiile. În premieră, campioana României a urcat pe prima poziție în clasament în acest sezon. Gigi Becali a explicat cum a ajuns Vlad Chiricheș să fie titular la mijlocul terenului contra lui FC Botoșani.
„Mă așteptam, pe cuvânt (n.r. FCSB să urce pe locul 1). Echipa joacă extraordinar. Mingea numai la noi, posesie, ocazii. Golul pe care l-am luat a fost din neglijența lui Radunovic. Echipa joacă rapid.
Ar avea niște probleme mici Șut și că să joace Luis Phelipe. I-am spus lui Meme că Vlad Chiricheș e mai bun ca Șut la mijloc (n.r. râde). Șut e mai recuperator. Eu am spus asta ca să arăt că sunt încântat că joacă Chiricheș.
Am vrut să confirm de fapt. A fost o confirmare a ceea ce au cerut ei. Contractul lui expiră și dacă este sănătos vedem, dar dacă se accidentează încheiem. În vară îi expiră contractul.
Să vedem dacă-i prelungim. Bineînțeles (n.r. să vedem salariul). Depinde de calificările noastre în Europa, depinde dacă luăm campionatul, dacă mergi mai departe mai multe tururi nu mai contează o cheltuială în plus.
Ai nevoie de el într-un meci din ăsta”, a declarat Gigi Becali, la TV Prima Sport. În următoarea etapă, FCSB dă piept în deplasare cu Farul Constanța. La mijlocul săptămânii, roș-albaștrii joacă împotriva lui Hoffenheim în UEFA Europa League.
Ilie Dumitrescu a analizat jocul FCSB-ului după 2-1 cu FC Botoșani. Fostul internațional român susține că în cadrul echipei finanțate de Gigi Becali are loc o concurență acerbă. „Mister” a remarcat prestația lui Vlad Chiricheș.
”Este clar că e concurență pe post (n.r. Miculescu – Ștefănescu) Miculescu deja a făcut pasul la echipa națională. E genul de jucător care are forță, viteză, scoate adversarul din joc.
Chiricheș a fost surpriza plăcută în linia de mijloc. Nu mai spun de modul în care excelează Tănase și Olaru în linia de mijloc. Echipă matură, cu experiență”, a spus Ilie Dumitrescu, la TV Digi Sport.