Mai multe firme de renume și transportatori de colete din România au primit sancțiuni pentru ajungerea cu întârziere a coletelor la clienți! Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat contravenţional cu avertisment Jumbo, Ikea, Cristian Tour şi Fan Curier.
Acțiunea ANPC a venit ca urmare a numărului mare de reclamaţii înregistrate la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat contravenţional cu avertisment operatorii economici Evolution Prest Systems SRL (Evomag), Studio Moderna SA, Jumbo E.C.R. SRL, Ikea Romania SA, Cristian 76 Tour SRL şi Fan Curier Express SRL, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Autorităţii de către Biroul de Presă.
Abateriile constatate au vizat printre altele şi nerespectarea termenelor privind livrare produselor, a montării aparatelor de aer condiţionat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioadă de garanţie, întarzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunţare a contractului în 14 zile (conform OUG34/2014), precum şi nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract.
Actiunea de control se încadreaza în practica unitară la nivel naţional pe care ANPC a demarat-o pentru a veni în sprijinul consumatorilor cu o soluţionare cât mai rapidă a sesizărilor, iar în cadrul acesteia au fost stabilite reguli precum: