Ikea pregătește o platformă cu mobilă second-hand. Ce concurent direct va avea. Cel mai mare retailer de mobilier din lume anunță că această platformă va fi testată în două țări importante din Europa, până la finalul anului.
Ikea lansează o platformă cu produse la mâna a doua. Care este compania cu care va concura gigantul originar din Suedia. Prin intermediul acestei platforme clienții își pot vinde unul altuia toate obiectele uzate sau care nu le mai sunt pe plac.
Aceasta va purta denumirea de Ikea Preowned și va concura cu eBay, Craigslist și Gumtree. Grupul suedez a transmis că toți cumpărătorii vor avea mai multe opțiuni, cum ar fi să primească banii cash sau vouchere pentru alte cumpărături în magazin, în valoare de 15%.
Metoda de utilizare este una foarte simplă. Clienții care vor să renunțe la mobila veche trebuie să introducă produsul pe site, să postează imagini și un preț de vânzare. În schimb, baza de date Ikea, bazată pe inteligență artificială, va aduce propriile imagini promoționale și măsurători.
Cel interesat de unul dintre articole are rolul de a ridica mobila direct de la vânzătorul care a postat anunțul. Toate listările de pe platformă sunt gratuite, însă nu este exclus să se aplice o anumită taxă, la un moment dat.
Programul va fi testat prima oară în Madrid și Oslo până la sfârșitul lui 2024 și are drept scop lansarea la nivel global, potrivit lui Jesper Brodin, director executiv al Ingka, principalul operator al magazinelor Ikea.
„Acesta a fost un vis în devenire de ceva timp”, a declarat Jesper Brodin despre Ikea Preowned, pentru Financial Times, conform zf.ro. Platforma face parte dintr-o transformare prin care grupul suedez trece de câțiva ani.
„Suntem într-un loc în Ikea în care putem face lucruri mai avansate şi mai interesante. Există o încredere incredibilă în evoluţia companiei pe digital”, a mai spus Jesper Brodin, mai arată sursa citată.
„De foarte multe ori există un monopol sau un oligopol al platformelor care operează”, a completat directorul executiv al Ingka, făcând referire la Ebay sau serviciile digitale de anunţuri clasificate, cum ar fi Gumtree în Marea Britanie şi Finn în Norvegia.
Inițiativa Buy Back face parte dintr-un obiectiv măreț, de a fi „o companie complet circulară și cu un impact pozitiv asupra mediului până în 2030”. Ikea va investi 3 miliarde de euro pentru dezvoltarea și extinderea rețelei de magazine până la sfârșitul lui 2025, inclusiv în România.
Primele oferte de pe Ikea Preowned includ articole mari, cum ar fi canapele care nu vor costa mai mult de 600 de euro. De asemenea, dulapurile nu vor depăși 450 de euro, în timp ce articole mai mici se vor putea achiziționa cu 4 euro.