Tânărul spălător de mașini a făcut senzație în show-ul de talent de la Pro TV, unde a fost participant în anul 2012. A reușit să impresioneze o țară întreagă cu vocea sa de aur, multă lume prezicându-i o carieră de succes.
Același gând l-a avut și Andra Măruță, care la momentul respectiv a mărturisit că este preferat lui. Și unde mai pui că interpretările lui Valentin Dinu i-au făcut piele de găină de foarte multe ori și au făcut-o să plângă.
Fostul concurent de la Românii au talent a ajuns până în marea finală, unde a ocupat locul 3. El a rămas în industria muzicală unde a încercat să scoată cât mai multe piese sub umbrela Media ProMusic.
Așa a ajuns Valentin Dinu să colaboreze cu What’s Up, la melodia „Sunt ok”, ce avea să adune în anul 2012, imediat după participarea de la Românii au talent, aproape 1,8 milioane de vizualizări pe Youtube.
Norocul nu a stat prea mult de partea „băiatului din Ploiești”, care avea să scoată următorul hit abia doi ani mai târziu, când a semnat piesa „Într-o zi” alături de Anya.
Ulterior, finalistul de la Pro TV a intrat într-un con de umbră și a început să cânte mai mult pe la nunți. S-a dedicat vieții de familie, dar a revenit în prim-plan recent prin intermediul unor vedete deja celebre.
Mai exact, Valentin Dinu a fost invitat în emisiunea lui Pepe, desfășurată în mediul online, unde a interpretat diferite melodii. De asemenea, a apărut și într-unul dintre vlogurile lui Fulgy de la Clejani.
Vezi această postare pe Instagram
Mai mult decât atât, în urmă cu aproape 2 luni Valentin Dinu a semnat o colaborare de succes cu Theo Rose. Piesa „Păcatul meu” a urcat rapid în topurile muzicale la numai o săptămână de la lansare.
„Nici nu știți cât mă bucură faptul că piesa noastră a ajuns la inimile voastre și a ajuns pe locul 2 în trending !
Ție, Theo Rose îți mulțumesc pentru privilegiul de a sta la braț cu tine și de a le transmite împreună oamenilor emoția sinceră și dragostea din această melodie!”, scria artistul pe Instagram la momentul respectiv.
Cântărețul o duce bine și din punct de vedere sentimental. Ploieșteanul a divorțat de prima soție, alături de care are un băiat. Copilul a rămas în grija fostei partenere de viață, el refăcându-și viața alături de o brunetă care l-a făcut tată de fată.
Valentin Dinu, tânărul care a participant în trecut în emisiunea Românii au talent, postează frecvent imagini cu cea mică după care este topit.