Life

Ileana Stana Ionescu, la 85 de ani, mai are o singură dorință de la viață. Actrița, apariție rară la TV alături de soțul ei

Ajunsă la 85 de ani, celebra Ileana Stana Ionescu spune că mai are o singură dorință de la viață. În cadrul unei apariții rare la TV alături de soțul ei, actrița vorbește despre iubirea de familie și de țară.
01.12.2021 | 18:06
Ileana Stana Ionescu la 85 de ani mai are o singura dorinta de la viata Actrita aparitie rara la TV alaturi de sotul ei
Ileana Stana Ionescu și soțul, apariție rară la TV. Sursă foto: Captură video
ADVERTISEMENT

De când s-a retras de pe scena teatrului românec, Ileana Stana Ionescu nu a mai apărut în lumina reflectoarelor până acum când, în cadrul emisiunii ”Exclusiv Vip” a oferit un interviu la dublu alături de soțul ei.

Ileana Stana Ionescu: ”Voiam să-i fac o bucurie”

Pentru că au ajuns la o vârstă înaintată, actrița având 85 de ani și soțul 94, ieșirea din locuință este un lucru destul de dificil pentru cei doi. Tocmai de aceea, în fața camerelor de filmat, Ileana Stana Ionescu s-a arătat supărată față de situația în care se află, căci asta a făcut-o ca de ziua onomasticii soțului să nu se prezinte cu niciun cadou.

ADVERTISEMENT

Deși nu avea în plan să cumpere ceva specific, artista voia să îi arate încă o dată partenerului de viață cât de mult înseamnă pentru ea că îi este alături.

”Și eu sunt profund nemulțumită pentru că eu voiam să îi ofer ceva, să îi fac o bucurie. Și toată dragostea pe care i-o port să fie înveșmântată într-un cadou frumos.

ADVERTISEMENT

Ei bine, nu-l are, mă are doar pe mine și trebuie să fie mulțumit cu asta. Nu m-am gândit la ceva anume, vedeam în magazine, dar dacă nu am putut”, a spus Ileana Stana Ionescu în emisiunea lui Cristi Brancu.

Andrei Ionescu pune familia pe primul loc

În semn de iubire necondiționată, după replica actriței a intervenit imediat și Andrei Ionescu. Bărbatul spune că după 64 de ani de iubire, familia este mult mai importantă decât un cadou, mai ales că acum transmiterea noului coronvirus în comunitate poate fi foarte periculoasă pentru sănătatea lor.

ADVERTISEMENT

”Nu putem circula pe vremea asta. Noi acum preferăm să stăm în casă, suntem aprovizionați de către un nepot de-al nostru și noi stăm cuminți acasă. Ce să facem… ăsta e timpul.

Suntem împreună de 64 de ani, mai exact, am împlinit luna trecută, pe 25. Considerăm familia partea cea mai sigură a existenței noastre. Este locul unde te refugiezi întotdeauna și când ai bucurii, și când nu ai, tot acasă este mai bine. Fiul nostru spunea de fiecare dată când se întorcea din excursii că nicăieri nu este mai bine decât acasă. Ceea ce mă și bucura. Înseamnă că l-am crescut cu bucurie”, a declarat Andrei Ionescu, soțul actriței.

ADVERTISEMENT

Soții duc dorul fiului stabilit în America: ”Simte nevoia să îl țină în brațe”

Și pentru că el a adus vorba de fiul lor, stabilit de ani buni în America, Ileana Stana Ionescu nu a putut decât să își laude copilul. Între cei doi există o conexiune foarte puternică, tocmai de aceea distanța este un chin pentru ea. Deși se aud des la telefo,l dorul ei de mamă nu poate fi alinat astfel, lucru pe care-l confirmă și Andrei Ionescu.

„Este un sentiment care este greu de explicat și nici nu e frumos să vorbesc prea mult. Între noi, și vorbesc aici și de soțul meu, este o relație extraordinar de bună, și de frumoasă, încât îmi e și greu să vi-o descriu. Băiatul este cuminte, este bun, este înțelegător, este tot ce vreți”, a mai menționat Ilina Stana Ionescu.

De cealaltă parte, soțul artistei spune că pentru el, fiind o relație ca între bărbați, este suficint dacă-și aude fiul și dacă știe că acolo unde se află este bine și sănătos.

”Ea este ca mamele probabil, dar cred că simte nevoie să îl prindă în brațe, mie îmi e suficient că vorbesc cu el la telefon. Îl simt lângă mine, discutăm, ea simte nevoia să îl țină în brațe”, a mai spus soțul vedetei.

”Îmi doresc să fiu fericită cum am fost în teatru”

Și cum viața până acum, trecută fiind de 80 de ani, i-a fost ca o poveste, privind în jur, dar și spre viitor, actrița Ileana Stana Ionescu mărturisește că mai are o singură dorință.

Vedeta vrea să fie pace și sănătate pe pământ, astfel încât ea să fie fericită și de aici încolo precum a fost în anii petrecuți pe scena teatrului românesc.

”Să nu mai fim în această situația în care suntem acum cu toată țara asta. Să trăim înainte, frumos. Eu îmi doresc să fiu fericită cum am fost în teatru, până la sfârșitul zilelor”, a concluzionat marea actriță.

 

ADVERTISEMENT