Ilie Balaci și „Rocada oltenească”. Amintirile lui Sorin Cârțu și Aurel Țicleanu plâng după „Minunea Blondă” și „Craiova Maxima” Exclusiv

Ilie Balaci nu mai este. Deși va fi mereu… Într-o zi nenorocită de 21 octombrie, anul de dizgrație 2018, „Minunea Blondă” a „Craiovei Maxima” era eliminată năucitor din terenul vieții de un infarct miocardic, la Craiova. „Atât de mult a iubit Craiova, că a murit aici…”, spunea soția sa, Dana…

Cuvintele sunt prea sărace ca să exprime durerea pierderii unui om. Mai ales când acesta a fost un simbol. Simbol al unicei „Craiova Maxima”. Coechipierii din acea super-echipă care a deschis drumul formațiilor noastre spre fazele finale din cupele europene cu semifinala Cupei UEFA din 1983, nu-l uită… nu-l pot uita… nu vor să-l uite pe Ilie Balaci…

Ilie Balaci ne-a părăsit acum trei ani. „Rocada oltenească”, amintirile lui Sorin Cârțu și Aurel Țicleanu plâng după „Minunea Blondă” și „Craiova Maxima”

FANATIK a luat legătura cu doi dintre ei, Sorin Cârțu și Aurel Țicleanu, la ceas de seară tristă și de amintire a celui care formează alături de Nicolae Dobrin și Gică Hagi trioul de aur și legendă al fotbalului românesc. Nu săriți că am scris „legendă”. Chiar dacă Gică Hagi trăiește, este deja o legendă a fotbalului românesc. De „Marele Gâscan” și „Marele Blond” nu mai este cazul de nicio lămurire…

Sorin Cârțu a răspuns volubil la telefon, râdea, discuta cu cineva, se auzeau voci în jur… Când i-am spus de Ilie Balaci a tăcut brusc… a oftat după vreo 10 secunde în care am crezut că s-a întrerupt legătura telefonică… A reluat convorbirea pe un ton cu câteva… tonuri mai jos. Este greu de povestit o amintire dintre miile cu un bun prieten care nu mai este…

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

„Pentru mine Ilie n-a murit… Este plecat undeva, departe și o să ne revedem… acolo unde e el acum… Amintiri? Pot scrie zece cărți de amintiri cu el… Uite una care mi-a venit acum în minte… La partida cu Fiorentina d-aci, din Craiova… Primul tur din Cupa UEFA… era în septembrie 1982… 50.000 de spectatori pe «Central»… și 1-0 la pauză pentru ei…”

„Pe tunel am convenit cu Ilie, așa, la inspirație de moment, să schimbăm locurile… fără să ne spună antrenorul… era nea Tică Oțet, Dumnezeu să-l odihnească… Italienii jucau om la om, eu eram extremă stânga, dacă mă duceam pe partea dreaptă, fundașul meu lor dreapta venea și el după mine. Ilie era mijlocaș, optarul, tot pe stânga”

„Am început repriza pe pozițiile noastre și după vreo cinci minute am schimbat locurile, eu mijlocaș, el atacant… după vreo zece, cinșpe minute iar am schimbat, eu atacant, el mijlocaș… și tot așa… toată repriza a doua. Eu fundașul lor dreapta îl băgam mijlocaș și mijlocașul lui Ilie trecea fundaș după el… i-am zăpăcit!”

„Varză i-am făcut! A fost, zic eu, un din cheile victoriei, trei goluri le-am dat, Roșu’ (n.a. – Nicolae Ungureanu), eu și Iliuță. Nu mai înțelegeau ăia nimic din jocul nostru. Aveam veleități de antrenori și eu, și el”

„Și câte, și mai câte am trăit împreună… Și pe fotbal, și pe distracție, ne făceam concediile, și de vară, și de iarnă, împreună, mereu împreună atâția ani… Cum s-a dus așa de repede n-o să înțeleg niciodată… Dumnezeu să-l odihnească în cel mai frumos loc de acolo, de sus…”

Aurel Țicleanu, lănțișorul de aur al lui Ilie Balaci, trofeul „Bravo” și meciul de la Recife, din Brazilia, al unei naționale de poveste

Aurel Țicleanu și-a amintit, în exclusivitate pentru FANATIK, o întâmplare petrecută pe gazonul „cam înalt” al stadionului din Recife, Brazilia, pe care echipa națională a României se pregătea la începutul anului 1980, într-o componență care acum ni se pare… de fapt chiar este… de povestit nepoților.

„Eram în Brazilia cu naționala, în ianuarie… sau februarie 1980… turneu de pregătire… Jucam la Recife, echipă de prima divizie, ei aveau multe campionate statale acolo… jucam în nocturnă… și la un moment dat, cam pe la jumătatea primei reprize, Iliuță a intrat în panică…”

„L-am văzut că-și duce mâna la gât… el avea un lănțișor de aur destul de gros, legase pe el o plăcuță… fusese desemnat al treilea tânăr jucător din Europa, trofeul «Bravo» era atunci… și Iliuță juca la gât cu placheta aia de aur de la premiu… S-a blocat… «Băi, am pierdut lănțișorul!»…”

„Și nu trec zece minute și primesc o minge la vreo cinci metri de tușă și de linia de centru, în terenul nostru, spre dreapta, eu jucam mijlocaș dreapta, o preiau cu dreptul, mă atacă un brazilian din stânga mea, pun corpul și plec cu mingea la picior, cu el în coastă…”

„Și la un moment dat, cu ochii la minge, îmi strălucește ceva în iarbă… în Brazilia iarba era tunsă mai mare, mai înaltă… dar strălucea ceva, am văzut foarte clar… și eu eram în plină acțiune, în plin fuleu…  dau repede pas și mă întorc doi, trei pași și ce ridic? Lănțișorul de aur și plăcuța lui Ilie!”

„Și începe Ilie: «Fratele meu, cel mai mare văzător, nu-ți mai zic nimic, tu ești cel mai mare văzător, să-ți dea Dumnezeu sănătate!»… Știți că eu am avut ceva probleme cu ochii, cu vederea… Ce mai, eram «cel mai mare văzător»…”

„Eram fotbaliști, fără falsă modestie. Începea perioada noastră, a Craiovei Maxima”

Și dacă tot era vorba de amintiri, l-am întrebat pe Aurel Țicleanu cine era atunci pe banca echipei naționale și, mai ales, pe teren. Vă las să apreciați dumneavoastră…

„Selecționer era Ștefan Covaci și aveam un colectiv de antrenori, Valentin Stănescu, Constantin Cernăianu, Victor Stănculescu. Am bătut cu 2-0, aveam echipă… Ce zic eu echipă? Aveam lot! Vasile Iordache și Țețe Moraru în poartă… apoi în apărare Nicolae Tilihoi, Ștefan Sameș, Munteanu II… Ion Munteanu… Dumnezeu să-i odihnească și pe ei trei că nu mai e niciunul printre noi… Negoro… Nicolae Negrilă… la mijloc era «Procuroru’»… Cornel Dinu, Puiu Iordănescu, Loți Boloni… nu-mi mai aduc eu aminte foarte bine… Doru Nicolae, Rodion Cămătaru, Marcel Răducanu, Gigi Mulțescu… Eram fotbaliști, fără falsă modestie. Începea perioada noastră, a Craiovei Maxima”

• „Ilie a fost un jucător complet. El poate fi într-o singură categorie a fotbalului românesc. Doar trei jucători de geniu de atac au fost în fotbalul românesc. Dobrin este unicul număr oricare voia el, Balaci este unicul număr 8, Hagi este unicul număr 10. Ilie era un jucător complet, care ara terenul, avea şi stângul, şi dreptul, şi joc de cap” – Cornel Dinu
• „Un caracter deosebit, un tip respectuos, cu frica lui Dumnezeu şi foarte bine crescut. Îmi povestea prietenul meu Petrică Deselnicu, odihnească-l Domnul, că Ilie spunea «Săru’ mâna» când intra în vestiarul primei Craiove mari și al avea doar vreo 16-17 ani” – Cornel Dinu
• „Ilie Balaci a fost un jucător elegant, mijlocaș complet și cu minge, dar și fără minge. Ținuta sa din teren, alergarea lui, ca și modul în care se îmbrăca, cum se comporta atât pe gazon, cât și în afara lui, îl făceau mereu special. Era un jucător complet, unul dintre cei mai mari din România, ever!” – Gică Hagi
• „Voia să intre pe teren și să fie cel mai bun, se citea în ochii lui bucuria de a juca fotbal. Și mi-a mai plăcut și cum stătea tricoul pe el. A avut mereu această eleganță permanentă a personalităților puternice. Muncim, ne zbatem, ne supărăm și dintr-o dată nu mai suntem! Plecăm așa de repede…” – Gică Hagi 
• 16 ani, 11 luni și 5 zile avea Ilie Balaci când a debutat în Divizia A, 12 august 1973, în meciul Jiul Petroșani – Universitatea Craiova 1-1
• 17 ani, 6 luni și 10 zile avea Ilie Balaci când a debutat în echipa națională a României, 23 martie 1974, Franța – România 1-0
• 7 trofee a câștigat Ilie Balaci ca jucător la Universitatea Craiova: 3 titluri de campion (1974, 1980, 1981) și 4 Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983)

• (P) Cota BETANO pentru Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova: 1,55 este cota pentru „PSFX”. Vezi aici toate cotele!

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut