Ilie Bolojan a intervenit în scandalul apărut în jurul ministrului de externe Emil Hurezeanu, criticat de premierul Marcel Ciolacu pentru modul în care gestionează relațiile externe. Prezent la reuniunea „Coalition of the willing” de la Paris, președintele interimar a atras atenția asupra efectelor pe care le pot avea declarațiile publice la adresa celor aflați în funcții-cheie, subliniind că o astfel de abordare nu face decât să afecteze capacitatea instituțiilor de a funcționa eficient.
Bolojan a precizat că, din experiența sa acumulată în peste două decenii de administrație locală, a învățat că astfel de discuții trebuie purtate în interiorul instituțiilor, nu în spațiul public. În opinia sa, atunci când ai suspiciuni legate de performanța unui colaborator, este de preferat să analizezi situația în mod repetat, iar dacă ajungi la concluzia că o schimbare este necesară, aceasta trebuie făcută fără presiuni publice, pentru a nu decredibiliza omul și structura pe care o conduce.
„Eu nu am o experienţă de ani de zile în a administra poziţii naţionale, acesta este adevărul, dar am o experienţă, totuşi, de peste 20 de ani în administraţia locală. Din această experienţă am învăţat câte ceva. Dacă critici oameni care trebuie să te ajute să faci performanţă, în public, nu faci decât să le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă, nu doar lor, ca persoane, ci şi instituţiilor.
Şi în general, dacă am avut astfel de probleme, am preferat să le analizez o dată, de două ori, de trei ori şi când am fost convins că se impune o schimbare, am făcut-o. Dar nu am discutat public despre ea, pentru că nu m-ar fi ajutat cu nimic”, a afirmat Ilie Bolojan, joi la Paris.
Declarațiile sale vin în contextul în care Marcel Ciolacu a pus sub semnul întrebării viitorul lui Emil Hurezeanu la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, menționând că, deși este un diplomat valoros, schimbarea administrației din Statele Unite impune o regândire a strategiei. Ciolacu a subliniat că, în acest moment, dinamica diplomatică cere un ritm diferit și că se va consulta cu Ilie Bolojan pentru a decide dacă este nevoie de un alt nume în fruntea diplomației românești.
Premierul a fost tranșant în declarațiile sale, spunând că nu se consideră un „fan” al lui Emil Hurezeanu, subliniind că acesta nu ar mai reuși să țină pasul cu actualele cerințe diplomatice. Mai mult, Ciolacu a afirmat că ar avea o relație directă cu Donald Trump, cu care ar fi vorbit de două ori înainte ca acesta să preia din nou președinția Statelor Unite, sugerând astfel o deschidere mai mare către o nouă strategie în relația bilaterală.
Pe de altă parte, ministrul de Externe Emil Hurezeanu a reacționat joi, afirmând că va discuta cu liderii coaliției în cursul zilei de vineri despre posibila sa înlocuire din funcție. A adăugat că, deocamdată, nu i s-au oferit motive clare pentru această intenție, dar că urmează să le afle în cadrul discuțiilor de la finalul săptămânii.
Tot acest context tensionat are loc în urma deciziei Statelor Unite de a reanaliza includerea României în programul Visa Waiver. Ministrul de externe a fost acuzat și că nu a comunicat eficient cu oficialii americani și nu numai.