Sport

Ce a vorbit Gică Hagi cu Ilie Dumitrescu după Suedia – România 2-1: „Cu orice risc va continua să facă asta”

26.09.2026 | 19:47
Ce a vorbit Gica Hagi cu Ilie Dumitrescu dupa Suedia  Romania 21 Cu orice risc va continua sa faca asta
Ce a vorbit Gică Hagi cu Ilie Dumitrescu după Suedia - România 2-1. Foto: colaj Fanatik
Ilie Dumitrescu a dezvăluit ce a vorbit cu Gică Hagi după Suedia - România 2-1 din Liga Națiunilor. Ce i-a spus „Regele”: „Nu va renunța niciodată la ideea asta”
ADVERTISEMENT

Ilie Dumitrescu (57 de ani) a dezvăluit ce a discutat cu Gică Hagi (61 de ani) după meciul Suedia – România 2-1 de vineri seară din Liga Națiunilor. Concret, selecționerul a transmis în mod clar faptul că nu intenționează să renunțe la principiile sale de joc, indiferent de situație, respectiv adversar sau context.

Ce au vorbit Ilie Dumitrescu și Gică Hagi după Suedia – România 2-1

Mai exact, „Regele” își dorește în continuare foarte mult să implementeze la națională un stil de joc bazat în principal pe posesie prelungită. „Asta vorbeam cu Gică Hagi în dimineața asta. A zis că nu va renunța niciodată la ideea asta de a avea posesie mai bună decât adversarul. Cu orice risc va continua ce a promis la prima conferință. Apreciez la el că sunt niște lucruri care cumva nu au fost simple pentru el”, a spus Ilie Dumitrescu în direct la Digi Sport. 

ADVERTISEMENT

Ce a încercat România să joace în Suedia

De asemenea, cu aceeași ocazie, fostul fotbalist a oferit și o analiză tactică amplă asupra jocului de vineri seară de la Solna: „Deci Hagi a pregătit ambele variante de sisteme ale adversarului. Până acum au jucat cu trei fundași centrali. Iar Ianis ce spune, că la început ei au jucat 4-4-2, dar pe faza ofensivă 4-2-4.

Hagi avea pregătită și varianta asta. Toată săptămâna s-a pregătit un sistem cu trei fundași centrali. Echipa noastră a jucat 4-4-2 pe defensiv, cu fundaș dreapta Coubiș. Pe fază ofensivă ce am pregătit, 3-4-1-2. Și aici cred eu că au fost ceva probleme cu ieșirile din apărare. Adversarii jucau cu doi atacanți, închideau foarte bine culoarele, nu aveai culoar să joci între linii, am suferit în linia de mijloc.

ADVERTISEMENT

Ei au blocat foarte bine, ne-au dat benzile și ne-au forțat pe jocul ăsta direct. Au avut un plus în linia de mijloc, au acoperit foarte bine zonele, au o mobilitate foarte bună. Până am intrat în meci ne-a costat puțin, până au început să joace ce a pregătit Gică Hagi.

ADVERTISEMENT

Ideea este că în momentul în care noi intram în posesie ei ne-au închis foarte bine ca să jucăm direct, ceea ce le-a fost mai simplu. O participare foarte bună a lui Rațiu. Din poziționare Rațiu era mai avansat decât Bancu. Pe faza ofensivă s-a jucat sistemul care a fost pregătit. Pe defensiv Ianis a fost al patrulea în mijloc, în partea stângă, Man și Louis Munteanu în față”. 

ADVERTISEMENT