Fotbal intern

Ilie Dumitrescu despre o revenire la FCSB. “Am o relaţie specială cu Becali, dar nu aşa!”

06.01.2019 | 09:57
Ilie Dumitrescu despre o revenire la FCSB Am o relatie speciala cu Becali dar nu asa

Ilie Dumitrescu a vorbit despre o posibilă revenire la FCSB, după ce informaţia că fostul atacant al “roş-albaştrilor” ar urma să ajungă sub comanda lui Gigi Becali şi va ocupa postul de manager a ajuns în presă.

Ilie Dumitrescu nici nu vrea să audă de posibilitatea ca el să se întoarcă la FCSB şi a explicat de ce. Fostul mare atacant al României susţine că nu va putea lucra niciodată cu Gigi Becali şi că nu există nicio şansă ca un antrenor să poată să îi schimbe ideile latifundiarului din Pipera.

Revine Ilie Dumitrescu la FCSB? Reacţia fostului atacant

”Nu e nimic adevărat. Eu am o relație specială cu Gigi, nu aș putea să lucrez aşa, el în poziția de patron și eu antrenor. În rest, ne-am înțeles bine. Nu vreau să se ajungă într-o anumită direcție cu discuția asta.

Aș vrea să pun capăt speculațiilor. Nu cred că la vârsta asta îl mai schimbă cineva pe Gigi. Nu aș mai putea lucra cu el. Eu îl cunosc atât de bine pe Gigi Becali încât vă pot spune că nu îl mai schimbă niciun antrenor. Ca persoane, avem un numitor comun, ne respectăm”, a spus Ilie Dumitrescu pentru Digi Sport.

Ilie Dumitrescu în perioada când era antrenor principal

Ilie Dumitrescu, mesaj pentru Gigi Becali

În momentul în care a fost întrebat dacă crede că Gigi Becali l-ar contacta dacă FCSB nu va lua titlul în următorii ani, Ilie Dumitrescu s-a ţinut de glume şi a declarat: “Cred că aş fi pe lista aia scurtă, de 5 antrenori, să mă sune şi pe mine.”

Din postura de antrenor principal, Ilie Dumitrescu a antrenat echipe precum Oţelul Galaţi, FC Braşov, Alki Larnaca, România U21, FCM Bacău, Apol. Limassol, AEK Atena, Egaleo AO, Akratitos, GS Kallithea, PAOK Salonic, Panthrakikos şi FCSB.