„Mister” consideră că selecționerul mizează foarte bine pe nucleul echipei naționale care a participat la Campionatul European și care a câștigat până acum toate meciurile din grupa C a Ligii Națiunilor.
Ilie Dumitrescu i-a dat dreptate lui Mircea Lucescu înaintea duelului dintre România și Kosovo, fiind de părere că la echipa națională nu este momentul în care să se facă experimente în meciuri:
„Cred că nu este momentul de experimente la echipa națională. Vorbim despre un nucleu de bază al echipei naționale, care a fost utilizat și la Campionatul European și în aceste calificări”.
„Baza a fost făcută de către Edi, iar acum avem un antrenor cu mare experiență care continuă munca lui Edi. Îi văd și pe jucători cum apar la interviuri acum.
Sunt foarte joviali, foarte încrezători, stau bine din punct de vedere mental. Victoriile sunt importante pentru tot ceea ce-ți dorești să faci mai departe”.
„E greu să schimbi. În afară de Drăguș, care are o situație mai aparte la Trabzonspor, restul fotbaliștilor chiar joacă la echipele de club, chiar și Drăgușin a început să joace mai des la Tottenham”, a spus și Ionel Dănciulescu, la TV DigiSport.
Mircea Lucescu este decis înainte de meciul dintre România și Kosovo, vorbind despre planul pe care îl are: „Sunt împrăștiați, dar nu mai sunt echipe slabe. Au 4-5 jucători foarte buni, copii pleacă devreme din Kosovo. Lumea să nu creadă că e ușor. Credeți că noi nu suntem profesioniști? Ne facem și noi calcule.
„Șansele sunt foarte mari (România să termine grupa pe primul loc nr.). Nu mă mai interesează primul loc sau rezultatul. Mă interesează ca nivelul de joc al echipei să crească foarte mult. Să cunoști istoria este un lucru extrem de important.
Prezența la echipa națională a unui jucător îi dublează valoarea, imaginea, popularitatea, indiferent că joacă sau nu. Eu nu pot să fac experiențe la echipa națională, am nevoie de rezultate.
Cei care vin trebuie să arate că merite, așteaptă momentul și când vine nu vor mai da tricoul jos. Zhegrova e un jucător extraordinar dacă e lăsat să joace. Noi l-am închis bine la Priștina.
În Europa, în campionat, unde e lăsat să joace, e decisiv. Ei au 3-4 jucători importanți acolo. Rrahmani, Berisha, Muriqi și Zhegrova sunt cei mai importanți”, a mai spus „Il Luce”.