Fotbal intern

Ilie Dumitrescu îl contrazice pe Helmuth Duckadam: „FCSB, o echipă lucrată pe faza de construcție”

18.12.2020 | 23:54
Ilie Dumitrescu il contrazice pe Helmuth Duckadam FCSB o echipa lucrata pe faza de constructie
ADVERTISEMENT

Ilie Dumitrescu l-a contrazis pe Helmuth Duckadam, cel care afirmase că FCSB este o echipă care se bazează exclusiv pe sclipirile individuale ale oamenilor din atacul său. 

Fostul atacant al Stelei a vorbit după victoria cu 2-0 a FCSB-ului pe terenul rivalilor de la U Craiova și a lăudat organizarea formației antrenate de Toni Petrea.

ADVERTISEMENT

FCSB s-a impus cu 2-0 după dubla lui Dennis Man, la capătul unui meci pe care l-a dominat copios în repriza a doua. U Craiova nu a avut replică, iar roș-albaștrii au redevenit liderii Ligii 1.

Ilie Dumitrescu îl contrazice pe Hemluth Duckadam: „FCSB este o echipă lucrată pe faza de construcție”

Fostul atacant al Stelei, devenit acum analist TV, a vorbit în termeni laudativi despre formația antrenată de Toni Petrea. FCSB a reușit să câștige cu 2-0 pe arena „Ion Oblemenco”, din Craiova, și și-a redobândit statutul de lider al Ligii 1. Dumitrescu este de părere că echipa revenită pe prima treaptă a clasamentului este o formație foarte bine organizată pe plan ofensiv.

ADVERTISEMENT

„A fost scenariu perfect pentru FCSB! Este o echipă lucrată pe faza de construcție, o echipă reactivă! FCSB s-a simțit foarte confortabil la Craiova pentru că jucătorii au avut spațiu și timp de gândire.Man a avut o seară fantastică! Moruțan și Coman, dacă le dai libertate și nu faci presing, au timp să gândească și să paseze către cel care cere mingea.

Azi m-a impresionat jocul între linii și inteligența lui Florin Tănase. El a stat foarte bine între fundașii centrali, i-a ținut pe loc, iar Man și Coman au plecat din lateral și au intrat în centru. Tănase a avut o poziționare extrem de inteligentă. La primul gol se vede inteligența lui în joc”, a spus Dumitrescu la Digisport.

ADVERTISEMENT

Fostul atacant a vorbit și despre evoluția Craiovei în meciul disputat în Bănie și a criticat dur prestația defensivă a juveților. Ilie Dumitrescu a fost dezamăgit și de pressing-ul propus de oamenii lui Corneliu Papură, cel care a recunoscut că echipa sa a fost dominată total de adversarii de la FCSB.

„De partea cealaltă, Craiova a fost o echipă care are mari deficiențe pe partea defensivă. Craiova încearcă să facă un presing, dar nu e unul agresiv și organizat. Nu e un presing în haită, lucrat”, a mai spus fostul vârf.

ADVERTISEMENT

Helmuth Duckadam, opinie diferită de a lui Ilie Dumitrescu: „Strategia lor este să aștepte sclipiri”

Fostul președinte de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a fost mult mai critic cu privire la jocul echipei lui Toni Petrea. Înaintea partidei din Bănie, fostul mare portar a declarat că nu crede că roș-albaștrii adoptă o strategie eficientă. El a spus că FCSB se bazează prea mult pe sclipirile individuale ale oamenilor din atac.

„După meciul de la Cluj (n.r CFR – FCSB 2-0), o văd pe Craiova favorită. Din păcate, am văzut diferențe mari de lot. Clujul poate juca fără 5 titulari și să alinieze un prim 11 fantastic, redutabil, ceea ce la FCSB nu e cazul.

Lipsește și Miron în seara asta, e important (n.r. la meciul U Craiova – FCSB). Să ne uităm ce bancă are FCSB-ul. Aici e o problemă mare, că nu poate veni cu nimic în plus la un moment dat.

Se așteaptă o sclipire a lui Man, a lui Coman, poate Moruțan. Din păcate, la FCSB se merge pe această strategie. Nu văd un joc al echipei, deci totul se bazează pe o sclipire a unui jucător sau a celuilalt. Acest lucru merge cât merge, pentru că dacă nu ai o echipă cu un joc elaborat, nu poți face față atâtea etape”, declarase Duckadam.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Sepsi: 2,10 este cota pentru “ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT