Ilie Dumitrescu îl critică din nou pe Gigi Becali: “Se îmbată cu apă rece”

Mirela Apostol    Georgeta Ganjulete   
în FCSB
29/09/2018, 12:34
Ilie Dumitrescu îl critică din nou pe Gigi Becali: “Se îmbată cu apă rece” GALERIE FOTO
Ilie Dumitrescu îl critică din nou pe Gigi Becali. Raul Rusescu în meciul de fotbal dintre Unirea Alba Iulia şi FCSB

Ilie Dumitrescu a analizat jocul celor de la FCSB din meciul cu Unirea Alba Iulia, din 16-imile Cupei României şi îl critică din nou pe Gigi Becali privind problemele pe care elevii lui Nicolae Dică le au cu pregătirea fizică. Într-o discuţie avută cu patronul de la “roş-albaştri”, Dumitrescu i-a explicat acestuia de ce echipa nu stă bine din punct de vedere fizic, iar Becali a spus atunci că după terminarea turului din sezonul regular va trage linie în privinţa întregului staff tehnic.

Nicolae Dică a vorbit şi el despre criticile care i-au fost aduse preparatorului fizic şi a luat toată responsabilitatea asupra sa: “Eu lucrez cu un preparator fizic, dar eu răspund pentru tot. În Liga 1 se joacă efectiv mult mai puțin decât în Liga Campionilor, acolo timpul efectiv e de 70 de minute. Într-un asemenea timp, poți să parcurgi și mai mult. Să fie lăsat în pace preparatorul fizic al nostru, cifrele arată că suntem la nivel de Champions League. În plus, eu 95% din antrenamente le fac cu mingea, asta e filosofia mea despre fotbal. Eu vorbesc pe cifre, sunt la cea mai mare echipă din România și poate acest lucru unora nu le convine”.

Ilie Dumitrescu îl critică din nou pe Gigi Becali

După meciul cu Unirea Alba Iulia, în care FCSB a câştigat greu, Ilie Dumitrescu a spus însă că problemele cu pegătirea persistă: ”Cu Unirea Alba Iulia cred că au alergat mai puțin de 117, au avut mai puțin mingea, dar asta nu mai contează. Asta este așa ca o ironie pe final de seară. Ironie la cum se îmbată cu apă rece că echipa stă foarte bine fizic. Dar, să fie sănătoși! Subiect închis!”, a spus Dumitrescu, alimentat şi de reacţiile celor de la Unirea Alba Iulia. Răzvan Ivan vorbea după meciul cu FCSB despre problemele echipei:

“I-am simțit din teren foarte moi pe cei de la FCSB. În prima repriză au fost foarte moi. Nu ne așteptam să întâlnim o echipă atât de moale din punct de vedere fizic”.

Ilie Dumitrescu îl critică din nou pe Gigi Becali. Golul lui Raul Rusescu în meciul de fotbal dintre Unirea Alba Iulia şi FCSB, din cadrul Cupei României, desfăşurat pe Stadionul Minaur din Zlatna, joi 27 septembrie 2018.
Ilie Dumitrescu îl critică din nou pe Gigi Becali. Golul lui Raul Rusescu în meciul de fotbal dintre Unirea Alba Iulia şi FCSB

Ilie Dumitrescu i-a făcut din nou observaţii lui Gigi Becali după ce FCSB a câştigat foarte greu duelul cu Unirea Alba Iulia, echipă din eşalonul al treilea!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles