Fotbal intern

Ilie Dumitrescu îl critică pe Gigi Becali: „Nu pot să lucrez cu el. Ce să fac la FCSB? Aș fi decor”

18.05.2019 | 21:55
Ilie Dumitrescu il critica pe Gigi Becali Nu pot sa lucrez cu el Ce sa fac la FCSB As fi decor

Edward Iordănescu va fi noul antrenor al lui FCSB din sezonul viitor, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. Nu va face echipă însă cu Ilie Dumitrescu. În prezent analist sportiv, fostul component al Generației de Aur nu vrea să audă de o colaborare cu Gigi Becali. 

Ilie Dumitrescu îl critică pe Gigi Becali

Dumitrescu este deranjat de modul în care Becali alege să se implice la nivel tehnico-tactic, considerând că Mihai Teja a avut libertatea de a-și alege echipa doar în prima repriză a meciului de la Călărași, chiar primul său meci oficial pe banca tehnică a lui FCSB.

„Ca să fii util într-o societate trebuie să faci anumite lucruri. Ce să fiu acolo, decor? Ce să fiu cu Gigi, decor? Nu poți să lucrezi cu Gigi. Nu-și dorește un om care să vină să ajute. Are echipa făcută.

Ilie Dumitrescu a lucrat la FCSB cu Gigi Becali din postura de antrenor
Ilie Dumitrescu a lucrat la FCSB cu Gigi Becali din postura de antrenor

Eu vorbesc cu el. M-a întrebat despre jucătorii Stelei, cum îi văd. Dar eu nu pot să-i spun unei persoane dacă să se ducă sau nu la o echipă. Eu sunt ancorat ca analist sportiv la meciurile lui FCSB.Dar pe ce post să merg eu acolo? Nu cred că are nevoie de consilier. Eu nu sufăr să fiu implicat în ceva. Mulțumesc lui Dumnezeu sunt foarte bine. Ce să fac eu la FCSB?

Când eu am vorbit cu Edi nu avusese nicio discuție cu Gigi Becali. Probabil a primit niște semnale că ar fi dorit. El e un antrenor cu personalitate. Mie mi-a plăcut foarte mult dialogul cu el. Își dorește performanță. Are un plan foarte bine pus la punct”, a explicat Ilie Dumitrescu la Digisport.

Ilie Dumitrescu (50 ani) a colaborat însă cu Gigi Becali în trecut. În 2010, patronul de la FCSB îl alegea pe Dumitrescu în funcția de antrenor principal, însă mandatul său era unul de scurtă durată, iar totul se încheia cu o demisie după un eșec cu 0-3 pe teren propriu.

De când a devenit analist sportiv, Ilie Dumitrescu l-a impresionat din nou pe Becali, acesta ascultând de fiecare dată sfaturile sale prin intermediul dialogurilor avute la TV, dar și în privat, fapt recunoscut de Becali.