Fotbaliștii din ”Generația de Aur” îi susțin pe tricolorii ”Generației de Suflet” în drumul spre calificarea la Cupa Mondială 2026, cu speranța că Stanciu și compania vor readuce naționala României printre cele mai bune echipe din lume după o pauză de 28 de ani.
Ilie Dumitrescu (55 de ani) vede o națională mult mai matură după experianța acumulată la EURO 2024 și consideră posibilă calificarea la CM 2026 sub comanda lui Mircea Lucescu. Fostul mare internațional aplaudă starul perfect din Liga Națiunilor.
”Am început senzațional, cu o victorie în Kosovo, principala contracandidată la primul loc. Avem șanse să terminăm pe primul loc. Se merge pe același nucleu important de jucători. Apreciez inteligența, maturitatea și experiența domnului Lucescu, pentru că a mers pe aceiași formulă.
Bineînțeles că încet, încet își va pune amprenta și s-a văzut că jucătorii au reacționat senzațional la tot ceea ce înseamnă prezența lui Mircea Lucescu la antrenamente, în vestiar și în viața echipei.
Este un exemplu la cel mai înalt nivel în materie de antrenorat și sunt convins că această generație cu Mircea Lucescu va avea și identitate de joc. Va juca un fotbal ofensiv și în același timp cu echilibru între atac și apărare.
Vom avea o echipă competitivă. Următorul obiectiv al acestei generații este să ne calificăm la Campionatul Mondial”, a declarat Ilie Dumitrescu, duminică, 8 septembrie, după inaugurarea monumentului dedicat Generației de Aur.
Marcatorul din meciul cu Argentina din optimile World Cup 1994 SUA nu-i vine să creadă că România nu s-a mai calificat din 1998 la Campionatul Mondial. Dar speră ca Mircea Lucescu să întrerupă seria ratărilor și să ducă din nou naționala la cel mai important turneu final planetar.
”Au trecut 26 de ani. Cred în experiența acumulată, cred în omogenitate, în grup, și repet a venit un antrenor care poate să ducă echipa națională următorul nivel”, a adăugat Ilie Dumitrescu.
Fostul internațional a fost impresionat de evoluția tricolorilor în partida cu Kosovo, câștigată vineri, 6 septembrie, scor 3-0, la Priștina. ”Foarte mulți jucători s-au remarcat. Ca să câștigi cu 3-0, 8-9 jucători trebuie să se ridice la un nivel foarte bun.
Eu am fost impresionat de axul central, Drăgușin cu Burcă. Ne bucurăm că Niță nu a avut foarte mult de apărat. Marius Marin a făcut un meci senzațional. Cei doi interi au avut o capacitate extraordinară de a acoperii zona din fața fundașilor centrali. Și cu reușită Răzvan Marin.
Conexiunea dintre compartimente, cu Drăguș, și bineînțeles cele două extreme , Man și Mihăilă, care din punctul meu de vedere s-a văzut clar că în momentul în care faci diferența în Serie A o faci și la echipa națională”, a punctat Ilie Dumitrescu.
Fostul atacant crede că Ianis Hagi are un rol important în actuala generație. ”Fiecare jucător își pune amoprenta în jocul echipei naționale. Așa cum s-a întâmplat și în calificări, așa cum s-a întâmplat și la turneul final din Germania.
Există un nucleu de jucători cu calitate, Ianis, Coman, Mitriță, Man, Mihăilă, Drăguș, jucători care în ultimii 20 de metri au capacitatea și calitatea să facă diferența.
În trecut cam așa era și la noi. Făceau Hagi și Răduciou spectacol cu Columbia, a venit meciul cu Argentina am făcut și eu ceva, Petrescu, cu Statele Unite, deci fiecare jucător, la un moment dat, va ajuta echipa națională”, a mai precizat Ilie Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu este convins că după 3-0 în Kosovo, România se va impune și în fața Lituaniei, luni, 9 septembrie, în Ghencea.
”Noi avem un moral foarte bun. Cred în maturitatea grupului, pentru că asta s-a văzut în Kosovo, maturitate, experiență, personalitate. Mă uitam la Man, la Mihăilă, la Stanciu, la Răzvan Marin, sunt jucători care au ajuns la un nivel extraordinar. Bancu a făcut și el un meci foarte bun. La fel și Rațiu.
Nu-mi fac probleme cu Lituania, dar nu va fi ușor. Eu zic că vom câștiga. Acum intervine inspirația lui Mircea Lucescu. În trecut, Iordănescu schimba de la meci la meci, când se juca la trei zile, câte patru jucători. Schimba foarte mult în atac. Vom vedea cum va aborda meciul Mircea Lucescu”, a încheiat Ilie Dumitrescu.