Ilie Năstase a lămurit misterul celor 2500 de cuceriri: “Mă enerva fata care a scris asta!”. Cu câte femei a fost primul lider ATP

Gabriela Gheorghe   
în Tenis
20/09/2020, 14:34
Ilie Năstase a lămurit misterul celor 2500 de cuceriri: “Mă enerva fata care a scris asta!”. Cu câte femei a fost primul lider ATP
Gala tenisului romanesc si-a premiat jucatorii in cadrul unui eveniment festiv sambata 9 decembrie 2017, la Bucuresti. © FOTO: Stefan Constantin / www.SportPictures.ro

Ilie Năstase (74 de ani), primul lider din clasamentul masculin, a demontat mitul care spune că a avut peste 2.500 de cuceriri în viața sa.

Detaliile au apărut în autobiografia fostului mare jucător, dar Năstase zice că este doar o exagerare pentru că cea care a scris cartea a dorit să producă ceva senzațional.

“Eram concentrați pe tenis atunci. Minciunile astea cu 2.500… nici nu poți să bifezi atâtea. Mă enerva fata asta care a scris, e cea care i-a scris și cartea lui Beckham. Mă tot întreba de cuceriri. I-am zis ‘Doamnă, eu nu prea am avut, că am câștigat vreo 80 de turnee și nu prea îmi permiteam să fac lucruri din astea înainte de o finală’.

400 de cuceriri a făcut fostul tenismen

‘Nu, nu, că am văzut eu prin ziar, prin Anglia, că aveai clubul tău acolo, că aveai multe femei’. Zic ‘Doamnă, nu știu câte sunt. Dacă vreți, vreo 400’. Zice ‘Nuuu, că nu e bine!’. Zic ‘Doamnă, la carte nu dă bine, dar e autobiografie și înseamnă că mă minți pe mine!’.

Și într-o seară, când eram pe la sfârșitul interviului cu ea, la un pahar de vin, zic ‘Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul’. ‘Cum, care, câte au fost?’. Zic ‘2500!’. ‘Așa am vrut să aud de la tine!’. Și așa a rămas, am rămas cu 2.5000, dacă așa a vrut ea să audă.

 De unde naiba atâtea? Nici nu poți să atingi 2.500 de femei”,  a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.

De cinci ori a fost căsătorit Năstase

Fostul tenismen a avut o viață amoroasă extrem de bogată. Știut pentru nonconformismul său și momentele de răzvrătire, a fost căsătorit de cinci ori, cea mai recentă căsnicie o reprezintă cea cu Ioana Simion.

Ea l-a cucerit pe Ilie Năstase încă de prima dată când a privit-o: “Era cam la 10 metri de mine. Încă n-o vedeam bine, dar se mișca bine (…) Când s-a întors la masă, am chemat chelnerul și i-am zis: te rog frumos, pot să-i trimit o băutură domnișoarei de acolo?

 La care fata mea, care are 13 ani, îmi spune: nu se face așa ceva, pe mine mă duci acasă! Am rămas blocat. Am lăsat-o să plece. Am mai chemat o dată chelnerul. A spus că ea nu bea alcool, dar a ridicat paharul. În următorul minut, m-am dus la masă cu tupeu! Dacă n-avem tupeu la 72 de ani, când naiba să avem?”, a spus Ilie Năstase, cu doi ani în urmă.

Închide ×