Lumea tenisului a fost zguduită de vestea că Iga Swiatek, cea mai bună jucătoare a ultimilor ani, a fost suspendată o lună după ce a picat un test antidoping. Pedeapsa pare una extrem de mică dacă ne gândim la modul în care a fost tratată Simona Halep. Ilie Năstase a avut o reacție tranșantă la Fanatik Superliga.
Sportiva poloneză a fost depistată pozitiv cu trimetazidină. Această veste vine la puțin timp după ce Jannik Sinner, tenismenul italian care a avut o ascensiune fabuloasă în ultimul an, a fost găsit și el pozitiv cu o substanță interzisă.
Decizia ITIA pare de neînțeles. Suspendarea Igăi Swiatek este infimă în comparație cu cea primită de Simona Halep. Tenismena din Constanța a transmis un comunicat pe contul ei oficial de social media, în care se declară total nedreptățită.
Ilie Năstase s-a declarat confuz. Fostul mare sportiv sugerează că decizia luată de ITIA nu ar fi una corectă și îi ține partea Simonei Halep, care a trecut printr-un calvar în ultimii ani. Practic, ea a pierdut doi ani din carieră, iar Iga Swiatek doar o lună.
„Nu am fost șocat. L-au depistat și pe Sinner. Au primit câte o lună suspendare. Nu înțeleg. Ori suntem o țară care nu e băgată în seamă, ori suntem pedepsiți de cineva. Nu e normal ce s-a întâmplat.
De ce să îi dai cuiva 2-3 ani de suspendare și altcuiva o lună? Nu e fair-play. Au mai fost și înainte cazuri. Nu știu ce să zic. Nu e corect. Nu am văzut comunicatul Simonei. Poate s-a dorit treaba asta. Nu sunt sigur. Ceva e în neregulă acolo.
Se judecă altfel. Eu am zis de ieri: Swiatek e poloneză, iar noi suntem români. Eu mă întreb: de ce trebuie să ia produsele astea? Sunt tineri. Nu înțeleg. Dacă tu te antrenezi și îți vezi de treaba ta, pentru ce mai iei drogurile astea?
Pe timpul nostru se bea câte o bere, două. Nu știi cât durează un meci de tenis acum. Chiar nu înțeleg. Substanțele alea nu ajută să joci mai bine tenis. Ajută doar fizic.
Pe timpul meu, cicliștii luau astfel de substanțe. Dar ei știau exact motivul pentru care le iau. Aveau curse de 300 de kilometri și luau cantitatea exactă care să îi ajute din punct de vedere fizic. La tenis e recent. Ciclismul e un sport foarte greu. E efort”, a explicat Ilie Năstase la Fanatik Superliga.