Sporturi

Ilie Năstase, poziție fermă față de Australian Open: ”Trebuia anulat”

09.02.2021 | 11:00
Ilie Nastase pozitie ferma fata de Australian Open Trebuia anulat
ADVERTISEMENT

Fostul tenismen, Ilie Năstase, s-a poziționat în tabăra contestatarilor organizării primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Năstase crede că ediția din acest an trebuia anulată.

Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia oficialilor de la Australian Open de organiza turneul obligând sportivii să stea 14 zile în izolare din cauză că au fost descoperite persoane infectate cu virusului SARS-CoV-2, în aeronavele cu care tenismenii au călătorit spre Australia.

ADVERTISEMENT

Fostul jucător de tenis consideră inadmisibil faptul că sportivii au trebuit să se antreneze în camerele de hotel.

Ilie Năstase, poziție fermă față de Australian Open: ”E bătaie de joc”

Primul număr 1 mondial din istoria circuitului profesionist de tenis a mai spus că organizatorii AO și-au bătut joc de sportivi interzicându-le să se antreneze în condiții normale.

ADVERTISEMENT

”E ridicol, e bătaie de joc. Cum să dau la peretele din camera de la hotel? Trebuia anulat turneul ăsta pentru mine. Dacă s-a anulat cel mai important turneu din lume, Wimbledon, nu știu de ce nu le-au amânat pe toate”, a răbufnit Năstase, la Antena Sport.

Acesta a mai spus că este convins că oficialii AO au decis să ducă până la capăt turneul din cauza sponsorilor și a pierderilor financiare pe care le-ar fi înregistrat anulând evenimentul.

ADVERTISEMENT

Sorana Cîrstea regretă prezența la Australian Open

Între sportivii care au avut de suferit de pe urma deciziei organizatorilor de a carantina participanții la ediția din acest an a Australian Open se numără și jucătoarea română, Sorana Cîrstea.

Aceasta chiar și-a exprimat public regretul că a decis să participe la primul turneu de Mare Șlem al anului, considerând că organizatorii au dezinformat-o.

ADVERTISEMENT

Cîrstea a ajuns la Melbourne în 15 ianuarie. Abia după debracarea din aeronavă aceasta a fost anunțată că va trebui să petreacă 14 zile în izolare, din cauză că în avionul cu care a călătorit a fost depistat un pasager pozitiv cu COVID-19.

ADVERTISEMENT