Tehnicianul ardelenilor consideră că echipa sa a fost dezavantajată în mod clar la finalul confruntării cu Farul, după ce Adi Petre a obținut un penalty la ultima fază a meciului.
Gaz Metan Mediaș a deschis scorul în minutul 44 prin Vlad Morar, iar Jefte Betancor a adus egalarea pentru Farul, după ce a executat perfect un penalty în minutul 90+4.
Ilie Poenaru a avut un discurs manifest la finalul partidei dintre Gaz Metan Mediaș și Farul, scor 1-1: „Am jucat cu o echipă bună, am jucat multe meciuri cu echipele lui Gică, care au multă calitate, de-asta am preferat să ne retragem puțin și să jucăm pe contraatac, ceea ce ne-a ieșit atunci când a fost nevoie.
Din păcate, pe o dominare a lor clară, puteam să luăm trei puncte importante, din punct de vedere moral, dar, din păcate intervin unele persoane care… nu mai înțeleg ce se întâmplă”.
„Să stai la trei metri de fază și să vezi penalty. Să vorbim și despre faza de unde s-a ajuns la penalty, noi trebuia să avem aut.
Aș ruga să se meargă în vestiar și să se vadă cum sunt unii jucători de treizeci și ceva de ani cum sunt. Spun și eu ca mister Hagi, unde vrem să ajungem?
Lasă-mă să pierd, lasă-mă să pierd pe prostia mea, de ce mai veniți și voi să stricați. Jucătorii mei au pierdut bani, ne batem la retrogradare și nu e ușor. Să lucrăm la mentalul lor o săptămână și să vină să strice ei tot?”, a mai spus Ilie Poenaru.
Antrenorul ardelenilor a continuat și a spus că Adrian Petre, cel care a obținut penalty-ul, a recunoscut că a păcălit: „A încercat să îmi explice Iulian Călin, dar nu e de explicat nimic, am văzut și eu ce s-a întâmplat”.
„Și Petre a spus după că a fost șmecher și că a păcălit. Eu ce să mai spun? E nevoie de VAR, pentru că e un sport și cel mai bun ar trebui să câștige.
Cu toții greșim, dar cred că acest VAR îi ajută și pe ei. În loc să ne vedem de antrenamente, ne ocupăm de mental”, a mai spus Ilie Poenaru.