Life

Ilinca Vandici a rupt tăcerea după ce și-a pus în cap feministele: „Am greșit”

Ilinca Vandici a rupt tăcerea după declarațiile controversate în care a spus că ar ierta orice unui bărbat, speculându-se că poate trece cu vederea și peste violența domestică.
03.05.2022 | 16:21
Ilinca Vandici a rupt tacerea dupa ce sia pus in cap feministele Am gresit
Ilinca Vandici, prezentatoare tv. Foto: Kanal D
ADVERTISEMENT

Ilinca Vandici a recunoscut că a greșit în momentul în care a vorbit despre bărbați, spunând că ar ierta orice soțului ei, inclusiv o infidelitate.

Ilinca Vandici susține că a greșit punând bărbatul pe un piedestal

Vedeta și-a pus în cap o mare parte a persoanelor publice, printre care jurnalista Teodora Munteanu și cântărețul Florin Groza de la trupa HI-Q din cauza declarațiilor făcute în câteva apariții.

ADVERTISEMENT

Ilinca a fost acuzată de misoginism. I s-a reproșat că nu are o gândire adecvată anului 2022, mai ales după ce a spus că ea l-ar menaja pe soțul ei de la anumite activități bazându-se pe stereotipurile adânc înrădăcinate privind rolurile bărbaților și femeilor în societate.

De departe, cel mai crunt pentru prezentatoarea „Bravo, ai stil” a fost să i se arunce în față că ar fi insinuat că o femeie trebuie să ierte chiar și agresivitatea fizică ori verbală de dragul familiei.

ADVERTISEMENT

Vandici a vrut să clarifice că nu s-a gândit nicio secundă la asta, ba chiar că a militat dintotdeauna pentru drepturile femeilor. Realizatoarea de televiziune a spus că trebuia să fie mai atentă la declarațiile pe care le-a făcut în emisiunea „40 de întrebări” prezentată de Denise Rifai.

„După atâția ani de muncă, tot mai învățăm lucruri. Suntem puși în situații care să ne ajute să evoluăm, să fim și mai buni. Asta e una dintre lecțiile pe care le-am învățat în perioada asta.

ADVERTISEMENT

Cumva, am fost extrem de relaxată în acel podcast. În mediul online lucrurile sunt mai relaxate. Am pornit de la ideea greșită că oamenii mă cunosc de atâta amar de vreme. 

Întotdeauna vorbim din propriile noastre experiențe. Era o discuție ipotetică, ce nu aș putea ierta. În secunda doi, gândul meu a fugit către toate experiențele din relațiile trecute. Am greșit. Trebuia să mai punctez asta încă o dată”, a mărturisit Ilinca Vandici la Teo Show.

ADVERTISEMENT

„Cred că o femeie e liberă să facă tot ce își dorește”

Vandici a mai spus că este dureros ceea ce trăiește de la o vreme. A primit inclusiv jigniri în mediul online pentru lucrurile pe care le-a spus.

„Nu vreau să generalizez, să pun reguli, vorbesc strict personal. Cred că o femeie e liberă să facă tot ce își dorește să facă, dar câtă vreme se simte împlinită și confortabil. E dureros. Trăiesc cu niște sentimente dureroase”, a adăugat Ilinca.

„Nu îl trimit la Mega la cumpărături. Nu îl pun să schimbe scutecul copilului. Nu îl pun să se dea cu rolele/patinele prin parc, să nu știu ce. Nu, domnule! Bărbatul e bărbat. El trebuie să fie șmecher, să rămână așa”, sunt câteva dintre lucrurile spuse de Ilinca, pe care acum le regretă.

 

ADVERTISEMENT