Ilinca Vandici a vorbit despre perioada în care lucra alături de Gabriela Cristea la Kanal D. Cele două vedete au fost colege de platou vreme de câțiva ani.
În cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, Ilinca Vandici a fost întrebată dacă a simțit vreodată invidie față de Gabriela Cristea, deoarece aceasta era plătită cu mai mulți bani decât ea.
Astfel, prezentatoarea de la Bravo ai stil a ținut să lămurească pe toată lumea că nu a fost niciodată vorba de inividie între ea și vreun coleg de breaslă.
Fiecare este plătit pentru munca sa, lucru normal, crede Ilinca Vandici, dar salariul primit nu este dovada calității umane sau a valorii adevărate a cuiva.
Pe scurt, prezentatoarea de la Kanal D a afirmat că suma de bani cu care este remunerată o persoană nu reflectă valoarea sa profesională.
„A, da, că în urma muncii tale ești plătită, normal, se întâmplă asta pentru oricine…Asta nu înseamnă că aceea e valoarea lui ca om, asta nu înseamnă că aceea este valoarea lui profesională”, a mărturisit prezentatoarea.
Totuși, Ilinca Vandici a ținut să lămurească că nu a existat niciodată invidie din partea ei pentru salariul Gabrielei Cristea de la Kanal D.
Conform acesteia, nu a întrebat pe nimeni cât câștigă, deoarece s-a concentrat doar pe prestația sa de la job și pe felul în care putea să progreseze.
„Eu nu știu de unde povestea asta cu Gabriela Cristea, sunt șocată, surprinsă și uimită. Nu a existat asta niciodată. De unde să știu eu ce salariu ai tu, de exemplu.
Mi se par niște lucruri atât de sensibile, care țin de bun-simț, nu aș putea să întreb asta niciodată pe cineva. Nu e treaba mea. E treaba mea ce fac eu, cât câștig eu”, a spus vedeta.
Gabriela Cristea a dezvăluit în urmă cu ceva timp că, pe vremea când lucra la Kanal D, avea un salariu lunar de 20.000 de euro.