News

Imaginea care a emoționat România. Cum a fost fotografiat Nicușor Dan la o zi după ce a devenit președintele ales

Un gest aparent banal al noului președinte a devenit viral în doar câteva ore. Cum a fost fotografiat Nicușor Dan la o zi după ce a devenit noul șef de stat.
19.05.2025 | 15:03
Imaginea care a emotionat Romania Cum a fost fotografiat Nicusor Dan la o zi dupa ce a devenit presedintele ales
Nicușor Dan, imaginea care a surprins internetul. Cum a fost fotografiat noul șef de stat. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Președintele ales, Nicușor Dan, a făcut un gest care a emoționat internetul chiar luni dimineață, după alegerile pe care le-a câștigat. Noul șef de stat a fost surprins în mijlocul Capitalei, alături de fiica sa, ducând-o pe cea mică la școală.

Cum a fost surprins Nicușor Dan la o zi după ce a câștigat alegerile

Imaginea a fost făcută publică de o bucureșteancă și a devenit rapid virală. Oamenii l-au lăudat pe noul președinte al României, spunând că acest gest simplu arată simplitate și modestie. Nicușor Dan a fost fotografiat la o trecere de pietoni, în timp ce aștepta, alături de fetița sa și de un agent al SPP, ca semaforul să se facă verde.

ADVERTISEMENT

Theodor Vasile, fratele celei care a făcut poza, a postat-o pe Facebook cu un mesaj care a strâns rapid sute de distribuiri și comentarii: „Primită dimineață de la sora mea din București. Așa arată normalitatea pe care o merităm! Ne vindecăm, în sfârșit.”

Cum a fost fotografiat Nicușor Dan după ce a câștigat președinția României.
Nicușor Dan, imaginea care a surprins internetul. Cum a fost fotografiat noul șef de stat. Sursa foto: Facebook

În timpul campaniei prezidențiale, Nicușor Dan a declarat că va negocia cui SPP, în cazul în care va câștiga alegerile, pentru a-și putea duce copiii la școală. „Îmi doresc ca ai mei copii să nu vadă diferenţa că tatăl lor are o funcţie publică. Vreau să ştie că viaţa lor depinde de ceea ce fac ei şi de efortul lor”, afirma atunci candidatul.

ADVERTISEMENT

Poza cu el și fiica sa a devenit rapid virală pe rețelele sociale. A fost preluată și comentată de sute de oameni care au apreciat normalitatea din spatele unui astfel de moment. „Nu pare președintele României, pare doar un tată fericit”, a scris un internaut. „Dacă începe așa, poate chiar avem o șansă”, a adăugat altul.

Nicușor Dan, primul mesaj pentru români în calitate de președinte ales

Nicușor Dan a reușit să mobilizeze românii din întreaga Românie și să câștige alegerile prezidențiale. În prima sa declarație, după anunțarea exit-poll-urilor, noul șef de stat a transmis un mesaj emoționant, adresat tuturor românilor care i-au acordat votul. Candidatul independent, devenit noul președinte al României, a vorbit despre o nouă etapă în istoria țării și despre rolul important pe care îl au oamenii în dezvoltarea țării.

ADVERTISEMENT

„Ce ați făcut voi ca societate a fost extraordinar. V-ați confruntat cu valuri de ură și ați avut curajul să mergeți înainte. E victoria voastră. România începe, începând de mâine, o nouă etapă și are nevoie de fiecare dintre dumneavoastră. De specialiști care să se implice în politici publice, are nevoie de oameni în societatea civilă, are nevoie de oameni noi în politică.

ADVERTISEMENT

România va avea un nou președinte, dar președintele ăsta, în echilibru de putere cu celelalte puteri ale statului, va avea în continuare de sprijinul vostru, al societății. Un mesaj pentru cei care au pierdut: întregul nostru respect pentru cei care au avut o alături opțiune azi. Avem de construit o Românie împreună, cu românii din România, cu românii din diaspora, din Basarabia și din celelalte teritorii din jurul României. Să continuăm să credem în România și de mâine, la muncă”, a mai declarat Nicușor Dan.