Life

Imaginea care i-a emoționat pe toți. Cum a decurs întâlnirea dintre Vulpița și fetița ei, Maria – Foto

02.06.2020 | 10:19
Imaginea care ia emotionat pe toti Cum a decurs intalnirea dintre Vulpita si fetita ei Maria  Foto
ADVERTISEMENT

După o perioadă lungă în care nu și-a mai văzut fetița, Vulpița a strâns-o din nou în brațe confruntându-se cu toate asperitățile, cu bariera pe care a impus-o familia soțului ei, Viorel Stegaru.

Vulpița și-a strâns fetița în brațe după câteva luni

Internauții au fost emoționați când au văzut imaginea cu Veronica din Blăgești strângându-și copila la piept după luni bune de când nu a mai văzut-o.

ADVERTISEMENT

Și-a luat inima în dinți și a plecat în Blăgești pentru a-și vedea fata, căci dorul de aceasta era greu de suportat, știind că părinții lui Viorel o vor primi cu ostilitate.

Vulpița nu și-a mai văzut fata încă de dinainte de pandemie, căci aceasta era ocupată cu aparițiile la Acces direct, însă minunea s-a produs după ce toată lumea i-a reproșat că nu îi pasă de fetiță.

ADVERTISEMENT

I-a trimis bani copilei în tot acest timp: „O iubesc”

Vedeta Antenei 1 a trebuit să facă față multor critici în toată această perioadă, mulți numind-o mamă iresponsabilă. Chiar ea a spus de multe ori că nu vrea să meargă să își vadă fata, invocând frica de părinții lui Viorel.

Lucrurile s-au schimbat, iar Veronica Stegaru, care în acest timp i-a trimis bani fiicei sale din ceea ce a câștigat până acum, a prins curajul și a făcut marele pas.

ADVERTISEMENT

„O iubesc”, a scris Vulpița în dreptul fotografiei în care apare strângând-o în brațe pe Maria, de care a fost despărțită atâta vreme.

Întâlnirea cu socrii ei nu a fost una ușoară. Aceasta a fost alungată cu pietre în Blăgești, însă Veronica a suportat totul pentru a-și putea ține din nou fetița în brațe.

ADVERTISEMENT

Pe rețelele de socializare, partenera de scenă a lui Rafaelo postează des imagini cu fetița ei pe care, în ciuda tuturor criticilor și îndoielilor celor care o urmăresc, o iubește nespus de mult.

Scopul Veronicăi în tot acest timp a fost să facă bani pentru a-i asigura Mariei un trai mai bun.

vulpița
Vulpița și fetița ei, împreună după luni bune. Sursa foto: Instagram
ADVERTISEMENT