Life

Imaginea care îi va aduce lacrimi în ochi Elenei Udrea. Ce a postat Adrian Alexandrov

Momente grele pentru Elena Udrea, aflată în închisoare. Ce a postat Adrian Alexandrov, partenerul de viață al acesteia.
15.06.2024 | 12:16
Imaginea care ii va aduce lacrimi in ochi Elenei Udrea Ce a postat Adrian Alexandrov
Imaginea care o va face pe Elena Udrea să plângă. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Elena Udrea trece prin momente grele în închisoare. În timp ce ea suferă de dorul fiicei sale, crescută de tată și bunici, Adrian Alexandrov a publicat asta pe internet. Inima oricărei mamei aflată în postura fostului ministru al turismului ar fi sfâșiată.

Ce a postat Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea se află în închisoare

Condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „gala Bute”, Elena Udrea trebuie să suporte faptul că a lipsit din viața fiicei sale în primii ani de formare ai acesteia. Fostul ministru al transporturilor nu o poate vedea pe Eva Maria.

ADVERTISEMENT

De fapt, ultima dată când s-au întâlnit a fost anul trecut în septembrie. Cu câteva zile înainte ca micuța să împlinească cinci ani, Elena Udrea a primit permisiunea de a petrece trei ore cu aceasta la Mănăstirea Ghighiu.

Pentru o mamă, acest lucru este înfiorător. Iar în tot acest timp, Adrian ALexandrov este cel care se ocupă de creșterea fetiței și îi este alături acesteia la fiecare pas. Recent, a publicat o imagine emoționantă cu ei.

ADVERTISEMENT

Fotografia în care iubitul său, la bustul gol, o ține pe picioare pe Eva Maria, o va face cu siguranță să plângă pe Elena Udrea. Micuța, pictată pe față și cu părul prins în două codițe, zâmbește larg în brațele tatălui său.

elena udrea adrian alexandrov (2) flori rochie
Fiica Elenei Udrea, în brațele tatălui său.
Sursa foto: Facebook

Adrian Alexandrov își duce fiica în vacanța

Chiar dacă nu poate suplini lipsa mamei, Alexandru Alexandrov face tot posibilul ca Eva să nu sufere. Acesta o duce în vacanțe, chiar recent a publicat o altă imagine cu cei doi, de data aceasta de la Sulina.

ADVERTISEMENT

Anul trecut, Elena Udrea se plângea pe Facebook de faptul că nu este lăsată să-și vadă fiica nici măcar de ziua ei. „Este al doilea an în care solicit sa mi se acorde permisie măcar de 24 de ore pentru a fi acasă de ziua de naștere a fetiței mele, care luna aceasta împlinește 5 anișori. Dar dar mi se refuza acest drept.​

​Deși legea prevede posibilitatea ca deținuții sa meargă acasă pentru 10-30 de zile anual, tocmai pentru ca menținerea legăturii cu familia s-a dovedit esențială în reabilitarea celor care executa o pedeapsa cu închisoarea, în practica aceasta posibilitatea este aproape inexistenta.

ADVERTISEMENT

​Conducerile penitenciarelor, pornind chiar de la vârful ANP, din incompetenta sau comoditate, refuza sa acorde aceste permisii. iar avocatul poporului Renate Weber se face ca nu vede cum legea este încălcata și nu se respectă dreptul legal la permisii!

Situația este cu atât mai gravă la Targsor, singurul penitenciar de femei, unde deținutele sunt majoritar mame de copii minori, care au cea mai mare nevoie de prezenta mamei acasă, chiar și doar pentru câteva zile”, scria Elena Udrea pe Facebook.

ADVERTISEMENT
Tags:
Fotomodelul din Pascani l-a făcut tată pe Philipp Plein » Românca a ales...
Fotomodelul din Pascani l-a făcut tată pe Philipp Plein » Românca a ales un nume inedit pentru copil
Ciocnirea titanilor, cu miză uriașă: finala Euro 2024. Franța încearcă diseară să răpună...
Ciocnirea titanilor, cu miză uriașă: finala Euro 2024. Franța încearcă diseară să răpună definiția perfecțiunii
Scandal monstruos între frații Ionuț și Tudor Chirilă. Cei doi au avut relații...
Scandal monstruos între frații Ionuț și Tudor Chirilă. Cei doi au avut relații tensionate
Ce notă a obţinut după contestaţie un elev care primise 3,50 la Evaluarea...
Ce notă a obţinut după contestaţie un elev care primise 3,50 la Evaluarea Naţională la matematică
Românca din Paşcani l-a făcut tată pe unul dintre milionarii planetei. Bărbatul are...
Românca din Paşcani l-a făcut tată pe unul dintre milionarii planetei. Bărbatul are o casă de 280 de milioane de euro
De ce a fost ÎNLOCUITĂ Gabi Cristea la emisiunea pe care o prezenta,...
De ce a fost ÎNLOCUITĂ Gabi Cristea la emisiunea pe care o prezenta, la Antena Stars
Începe al TREILEA RĂZBOI MONDIAL? NATO se pregătește ce CONFRUNTAREA cu RUSIA
Începe al TREILEA RĂZBOI MONDIAL? NATO se pregătește ce CONFRUNTAREA cu RUSIA
Ce vrea să facă Oana Moșneagu cu rochia de mireasă și buchetul de...
Ce vrea să facă Oana Moșneagu cu rochia de mireasă și buchetul de mireasă. Nu-ti trecea prin cap așa ceva
Trucul care menține bananele proaspete. Vor avea viață mai lungă
Trucul care menține bananele proaspete. Vor avea viață mai lungă
Anunţ de ultimă oră despre Florin Piersic. Nu se mai ştia nimic după...
Anunţ de ultimă oră despre Florin Piersic. Nu se mai ştia nimic după externare, să ne rugăm pentru Maestru!
Drogul popular care poate fi depistat la șoferi în doar patru județe din...
Drogul popular care poate fi depistat la șoferi în doar patru județe din România: „Nu-l detectează nici Drägerul poliției, nici marea majoritate a laboratoarelor medico-legale”
Unde va locui soțul Ilenei Stana Ionescu, rămas singur, la 96 de ani?...
Unde va locui soțul Ilenei Stana Ionescu, rămas singur, la 96 de ani? „Nu mă mut în America, la fiul meu!”. De ce nu vrea să stea la un azil și de ce boală suferă?