Rapid a reușit o victorie importantă în meciul cu Hermannstadt, iar la succesul giuleștenilor a contribuit și Cristi Manea, cel care a fost trimis pe teren în repriza secundă de către Costel Gâlcă.
Fundașul dreapta trece printr-o perioadă extrem de dificilă pe plan personal, asta după ce și-a pierdut mama recent. Chiar și în aceste condiții, jucătorul Rapidului a preferat să nu ia o pauză de la fotbal, ci să pună umărul pentru a-și ajuta colegii în obținerea obiectivelor, dovadă de caracter incredibilă și de o putere fantastică pentru fundașul dreapta.
Totuși, încărcătura emoțională este una uriașă pentru fotbalistul giuleștenilor, iar la finalul partidei cu Hermannstadt a izbucnit în lacrimi. Prezent în fața galeriei Rapidului, acolo unde a primit încurajări din partea suporterilor, care știu de situația grea prin care trece, Cristi Manea a fost copleșit de emoții și a plâns în hohote. Colegii săi au venit imediat să-l îmbrățișeze și să-i ofere toată susținerea, semn că la Rapid există o unitate în vestiar care ar putea să fie importantă în parcursul echipei.
Cristi Manea a fost rezervă în duelul de la Sibiu, însă Costel Gâlcă l-a trimis pe teren pentru ultimele 12 minute în locul lui Răzvan Onea, pe când bucureștenii aveau deja un avans confortabil, 2-0. În momentul în care s-a produs schimbarea, galeria giuleștenilor a reacționat incredibil și a început să-i scandeze la unison numele jucătorului, fapt care cel mai probabil a condus la starea emoțională de după meci pe care Manea a avut-o.
Cristi Săpunaru a văzut și el imaginile cu fostul său coleg și a spus că este normal ca toată lumea să-l sprijine pe fotbalistul Rapidului, fie că vorbim de oamenii din cadrul clubului sau rivali din SuperLiga. „Sunt momente dificile pentru el, e un băiat extraordinar, un caracter foarte frumos, care din păcate are parte de această tragedie. E normal ca lumea să-i fie alături, e un sportiv, vorbim de un deces, suntem oameni toți”, a spus Cristi Săpunaru.