Pepe are o soră secretă, despre care nu vorbește prea mult, nu face referire pe conturile de socializare, deși, la un moment dat, a declarat că o cunoaște și știa despre existența ei de mult timp, lăsând să se înțeleagă că nu este un secret pentru familie.
La un moment dat, în urmă cu 19 ani, tatăl lui Pepe, Ion Talent, așa cum i se mai spune bărbatului, a călcat strâmb, iar din relația adulteră pe care a avut-o a rezultat Rebeka, o tânără care are în prezent 19 ani și îi calcă pe urme fratelui său, Pepe.
Deși este căsătorit cu Tatiana, mama lui Pepe și a celorlalți doi frați ai cântărețului, tatăl fostei vedete Antena 1 ține legătura cu fiica lui și chiar a crescut-o de mică, deși nu s-a despărțit niciodată de soția sa.
Chiar Ion Talent și-a asumat public, în urmă cu 10 ani, relația pe care a avut-o cu o altă femeie în afara căsătoriei, dar și se mândrește cu tânăra Rebeka.
„Eu știam de sora mea de când s-a născut. De fraţii mei am aflat cand m-am născut, ca să zic aşa, ei sunt mai mari decât mine. Mai am încă trei fraţi, sunt cel mai mic din familie.
Am luat-o ca atare, care e problema? Sora mea e frumoasă, îi seamană lui tata. Îi doresc tot binele din lume”, a declarat Pepe, la un moment dat.
În viața lui Pepe lucrurile nu sunt tocmai roz, căci a anunțat divorțul de soția sa, Raluca Pastramă, despre care spune că a rămas în relații bune. Cancan.ro susține că artistul ar fi călcat pe bec, la fel ca și tatăl lui, însă Raluca nu a depășit momentul, la fel cum s-a întâmplat în cazul mamei sale. „Este penibil scenariul. Nu vreau să știu nimic din zvonuri pentru că nu au relevanță. Noi știm cel mai bine și nu comentăm aiurea. Nu mă interesează ce apare”, a declarat Pepe pentru FANATIK.
Pepe și Raluca au două fetițe, pe care le vor crește împreună, ca și până acum. ,,Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum. Mai exact, vom divorța în curând. Este o decizie asumată. Mai exact, nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației.
În momentul de față, nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate și multele încercări de împăcare, ne înțelegem foarte bine.”, a spus artistul în anunțul divorțului.